Zeci de saci cu deșeuri au adunat angajații de la Apele Române din Defileul Jiului. Au ieșit să igienizeze locurile de pe marginea
drumului, acolo unde opresc șoferii, în trecerea lor prin această zonă declarată Parc Național. Și ce au găsit, este mizerie, deșeuri de toate felurile și multă indolență.

Angajații de la Apele Române și de la Barajul de la Valea de Pești au venit în defileu și au curățat zona de gunoaie. Sunt mizerii ce sigur ajungeau în apă și care au fost aruncate de turiștii și trecătorii care,. În loc să admire peisajul și apoi să foloească coșurile de gunoi, aruncă totul la voia întâmplării.
„Suntem de la Sistemul Hidrotehnic Petroșani, din cadrul ABA Craiova și, pentru că pe 22 martie este Ziua Mondială a Apei, am venit cu toți angajații să igienizăm și să ecologăzăm malurile Jiului, în aval de confluența Jiului de Est cu cel de Vest. Sunt foarte multe gunoaie mai ales aici, în zona barajului, dar și până la Strâmbuța. Sunt lăsate aici doar de turiștii și cei care trec, caută auci un loc de parcare și aruncă necorespunzător, deși aici sunt și containere. Iar din această cauză, toate cursurile de apă sunt poluate cu deșeuri”, spune Alexandra Grunță, inginer la Sistemul Hidrotehnic Ape Jiu.
Angajații de la Apele Române au găsit, pe malul Jiului, în defileu, acolo unde se unesc cele două cursuri ale Jiului, de la sticle de plastic, la materiale textile, de la obiecte de mobilier, la găleți și tot ce le prisosește șoferilor ce trec pe aici, din Gorj, spre Hunedoara, sau invers.
Și, pentru că tot este Ziua Apei, și cei mai mici dintre copiii de la Petrila, de data aceasta, au avut parte de vziita celor ce gestionează, în zona noastră apele. Le-au vorbit despre poluare, despre importanța apei, energie și resurse, pentru ca tânăra generație să înțeleagă că are o mare responsabilitate acum.
Diana Mitrache