Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria, a marcat, ca în fiecare an, Ziua Internaţională a Francofoniei printr-o manifestare cultural-educativă ce s-a desfășurat la Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria în prezenţa unui public format în principal din elevi ai Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din localitate, dar și din locuitori ai orașului interesați de această manifestare.

Sub genericul „Regiunile Franței”, doamna Denisa Toma a făcut o amplă prezentare a uneia dintre cele mai pitorești și mai atractive regiuni ale Franței, Provence, regiunea ce se întinde de la Alpi la țărmul Mediteranei, străjuită la vest de impunătorul fluviu Ron.

Ziua Internaţională a Francofoniei, 20 martie, este o zi specială dedicată limbii franceze și vorbitorilor de limbă franceză din întreaga lume, ca un semn de prețuire și dragoste pentru limba și civilizația franceză, pentru cultura țărilor de expresie franceză, pentru prietenia și colaborarea între vorbitorii de limbă franceză din lume. De peste 20 de ani Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează evenimente speciale menite să promoveze cultura și civilizația țărilor francofone, în mod deosebit a Franței, țară-fanion a Francofoniei.  

S-a făcut o complexă și bine documentată prezentare a regiunii Provence, un veritabil tezaur de frumusețe naturală, de vestigii istorice, de locuri ce amintesc momente din istoria și civilizația Franței, un punct de atracție pentru orice turist. Este o regiune în care soarele, marea, cerul, miresmele plantelor specifice, monumentele se îngemănează și dau naștere unui univers minunat.

Potrivit unei legende, atunci când Dumnezeu a creat soarele, pământul, munții și apele, a văzut că i-a mai rămas câte puțin din fiecare, așa că le-a luat, le-a pus laolaltă și toate au devenit Provence. Toate cele cinci simțuri ne sunt puse la o plăcută încercare în oricare colț de Provence am poposi: vedem, auzim, inspirăm miresme de plante și de parfum fabricat la Grasse, gustăm un vin Côtes du Rhône sau o bouillabaisse de Marsilia (ciorbă de pește), atingem zidul unui mas provensal (casă de piatră tipică acestor locuri), toate acestea fac din Provence un fel de paradis pământesc.

Fiecare localitate are un adevărat tezaur de monumente antice, de pe vremea colonizării romane, când regiunea se numea Provincia și era socotită a doua Romă. Orange, Nîmes, Narbonne, Saint Remy de Provence, Arles sunt doar câteva localități în care la tot pasul dai peste ruine romane, fiecare pas înseamnă o întâlnire cu istoria antică: amfiteatre, coloane, temple, apeducte (cel mai renumit și mai bine conservat este Pont du Gard).

Provence a atras întotdeauna pictorii cu lumina și vibrația nemaiîntâlnită a aerului, exact așa cum vedem în pânzele impresioniștilor. La Aix en Provence încă îl căutăm pe Cézanne, muntele Saint Victoire, care străjuiește orașul, ne duce cu gândul la marele pictor care a dedicat acestui munte zeci de pânze pictate din diverse unghiuri, la diferite momente ale zilei și ale anului.

Auguste Renoir, bătrân și bolnav, și-a trăit și el cele din urmă zile în Provence, la Cagnes sur Mère, unde și-a realizat ultimele pânze cu penelul legat de mâna bolnavă.  

În holul Parcului de Afaceri a fost amenajată o expoziție intitulată „Impresionismul – 150 de ani” cu imagini ale celor mai reprezentative pânze ale pictorilor impresioniști, dat fiind că în anul 2024 se împlinesc 150 de ani de la expoziția care a generat numele de „impresioniști” reprezentanților acestui curent artistic care a revoluționat pictura.

De asemenea, au fost expuse albume dintr-o colecție particulară cu ilustrate din majoritatea regiunilor Franței (Bretagne, Normandia, Pirinei, Valea Loarei, Paris).

În sală s-au aflat aproximativ 300 de elevi de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, care au urmărit cu interes prezentarea.

În finalul manifestării, cei aflați în sală au răspuns la întrebări legate de prezentarea urmărită, cele mai bune răspunsuri fiind recompensate cu premii constând în cărți și diplome oferite de biblioteca.

Manager,

Ioan Sebastian Bara