Și în acest an, voluntarii de la San Montan se transformă în ajutoarele lui Moș Crăciun.

Deja au pornit activitatea în ”fabrica de bine și magie” și își propun, la fel ca de câțiva ani încoace să aștearnă un zâmbet pe chipul copiilor cu care soarta nu a fost prea generoasă. Asociația San Montan organizează și în acest an campania ”De Crăciun fii mai bun”.
”Ca în fiecare an și anul acesta San Montan pregătește acțiunea de caritate ,,DE CRĂCIUN FII MAI BUN ” ! Sâmbăta 19.11.2022 vă așteptăm la sediul de la cap de linie Petrila, între orele 11,00-12,00 dacă aveți lucrușoare, hăinuțe, jucării, bani, sau dulciuri de donat (dulciurile să fie neexpirate și ambalate corespunzător) vă așteptăm cu drag. Împreună putem aduce un zâmbet pe fețele copiiilor mai puțin norocoși”, spune Erika Santa, președintele Asociației
San Montan.
Monika BACIU