Tinerii de până în 29 ani sunt așteptați să urmeaze un curs de tâmplar la Petroșani. AJOFM organizează aceste cursuri de calificare, pentru că este cerere pe piața muncii și, cei care se înscriu pot primi și bani pe perioada studiilor.

Potrivit AJOFM Hunedoara, aceste cursuri care sunt
organizate la Petroșani se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 29 de ani. Iar,
pe lângă certificatul de
formare profesională, aceștia pot primi și o subvenție de 5 lei/oră. În total, cursul durează 360 de ore, așa că, la final, tinerii se aleg cu suma de 1.800 de lei, cu condiția să aibă prezență completă la curs.
Cei interesați trebuie să știe că au de îndeplinit următoarele criterii: vârsta cuprinsă între 16 – 29 de ani, să fie înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă de pe raza domiciliului, dar și să aibă domiciliul sau reședința în regiunile de dezvoltare.
Cursurile de formare se desfășoară în cadrul proiectului SICONET, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Diana Mitrache