Un bãrbat de 46 de ani, pe numele sãu Ion Afrãsinei si-a ucis, joi în jurul prânzului, sotia, pe Mirela, de 43 de ani, iar apoi si-a bãgat de mai multe ori cutitul în burtã si gât, fiind transportat în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgentã din Petrosani.

Crima s-a petrecut în apartamentul celor doi situat într-un bloc turn din Cartierul 8 Martie si nimeni nu îsi explicã cum de s-a ajuns la asemenea orori, mai ales cã doar de câteva zile, cei doi îsi cãsãtoriserã unul din copii si avusese loc nunta.

„Nu stim. Sunt vecinii mei. Erau oameni cumsecade. El a iesit la pensie, ea lucra. Aveau copii, o fatã si un bãiat. Lucrau, erau oameni cumsecade, fãrã scandaluri”, spun siderati vecinii.

Toatã suflarea cartierului a iesit în stradã si toti se minunau cum de s-a petrecut grozãvia. Aproape o orã s-au chinuit paramedicii SMURD si echipajul de pe ambulantã sã o resusciteze pe Mirela. Femeia avea rãni la gât, abdomen si brate, dupã ce se luptase cu sotul ei, care a înjunghiat-o de mai multe ori. Aceasta a decedat la domiciliu, iar cei de la Ambulantã au putut doar sã îi declare decesul.

1-1

„A murit, dupã ce a fost resuscitatã conform protocolului. Când am ajuns mai avea semne vitale, dar nu am putut face nimic”, a spus unul dintre paramedicii care au iesit din casa celor doi.  Câteva minute mai târziu, a venit si vestea cã a murit si bãrbatul, care avea si el rãni la gât, torace si abdomen, rãni pe care se pare cã si le-a provocat singur.

Politistii au demarat o anchetã, însã, chiar dacã la fata locului a ajuns comandantul IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru, dar si purtãtorul de cuvânt Bogdan Nitu, nimeni nu a fãcut deocamdatã declaratii. „Ancheta a fost preluatã de procurori”, a fost singura declaratie a purtãtorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nitu.

“La Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara, s-a constituit în data de 6.10.2016 o cauzã penalã în care se efectueazã cercetãri cu privire la împrejurãrile în care a survenit decesul victimei A.M. (în vârstã de 43 de ani), în timp ce se afla în locuinta proprietate comunã a sa si a sotului sãu A.I. (în vârstã de 46 de ani), din orasul Petrila. Primele cercetãri l-au indicat ca autor al infractiunii de omor asupra victimei A.M., pe sotul acesteia A.I., care a aplicat victimei multiple lovituri cu cutitul. Ulterior sãvârsirii faptei, autorul A.I. s-a înjunghiat si a decedat la Spitalul de Urgentã Petrosani. Dosarul s-a format ca urmare a sesizãrii din oficiu a organelor de politie“, se aratã în comunicatul Parchetului de pe lângã Tribunalul Hunedoara.

Ambele cadavre au fost transportate la Serviciul de Medicinã Legalã de la Spitalul de Urgentã din Petrosani, unde medicii vor stabili cu exactitate cauza mortii.

Diana Mitrache