Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, este una dintre persoanele care a militat pentru
salvarea minei Petrila. Din funcția pe care o ocupă la Consiliul Județean Hunedoara, acesta a întreprins nenumărate
demersuri, pentru ca fosta unitate minieră să devină o bijuterie cultural importantă pe harta țării.

Acum, după ce au fost perfectate actele, Costel Avram, susține că s-a reali­zat un pas major pentru ca fosta mină Petrila să fie un reper pe harta turismului cultural, post-industrial.
”2/3 din lu(mină) este mină! Așa a scris,
jucându-se cu cuvintele, artistul plastic Ion Barbu, pe una dintre clădirile
fostei exploatări miniere Petrila, încercând să o transforme în Exploatarea Minieră Petrila. Prețul – 1.500.000 lei, negociat la sânge, cu mult mai mic decât cel cerut de Ministerul Energiei. Laurențiu Nistor a felicitat echipa de negociatori ai CJH, dar îmi revine mie plăcerea de a spune că șeful acestei echipe a fost chiar domnia-sa!”, subliniază Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Exploatarea Minieră Petrila datează din 1859, fiind cea mai adâncă mină din Valea Jiului – galeriile coboară la peste 1000 de metri.
”Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Programul Operațional Tranziție Justă și Programul Operațional Regional 2021-2027, Consiliul Județean Hunedoara intenționează să obțină fonduri pentru proiectul Ansamblul Istoric Mina Petrila. Indiferent cum se va numi în final, este deja cert că aici va lucra o echipă transdisciplinară performantă, în cadrul căreia s-au remarcat deja artistul Ion Barbu, arhitectul Mihai Danciu, arhitecta urbanistă Ilinca Păun-Constantinescu. Le voi acorda tot sprijinul, pentru că sunt specialiști recunoscuți mult dincolo de granițele României. Dacă Ion Barbu este
apreciat excepțional la Iași, cu siguranță așa va fi și la Petrila! În Germania, Franța și Polonia există deja astfel de ansambluri istorice puse în valoare, iar eu sunt sigur că în România, primul de acest fel va fi la Petrila, Valea Jiului, Județul Hunedoara!”, mai menționează administratorul public al județului Hunedoara.
Actele de vânzare-cumpărare au fost semnate săptămâna trecută. După ani de zile de discuții, negocieri și acte transmise, fosta mină Petrila a intrat în posesia Consiliului Județean Hunedoara.
Monika BACIU