Un tânăr, care consumase alcool sau droguri, a sărit să îi ia copilul unei femei, din brațe. L-a confundat cu al lui, a fost scuza acestuia, după ce a fost imobilizat.
Polițiștii îl cercetează acum.
„Astăzi, în jurul orei 13:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul serviciului apel de urgență  112 cu privire la faptul că, în zona Piața Arras, din Deva, un tânăr  (posibil sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor pshioactive) fără motiv ar fi încercat să smulgă un minor din brațele mamei sale. Minorul nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reținut de trecători până la sosirea polițiștilor, care s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la locul faptei.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr și l-a condus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei și a luării măsurilor legale care se impun”, spune Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cazul este cel puțin șocant, iar pe străzi, ori la volan sunt depistați zilnic oameni sub influența substanțelor interzise