O conductã transfrontalierã ce va transporta gaz metan va trece prin Valea Jiului, iar constructia ei va începe în câteva luni.

O spune senatorul Haralambie Vochitoiu, care a venit la Petrosani, unde a sustinut o conferintã de presã în care a explicat avantajele unei astfel de investitii.

„În luna septembrie a acestui an, adicã, în câteva zile, se va semna la Budapesta, mai exact presedintele Transgaz România va semna la Budapesta, un program care pentru România înseamnã 530 de km de magistralã de gaz natural, de gazoduct, în programul BRU, adicã Bulgaria – România – Ungaria – Austria. Prin România 530 de km, aproximativ 550 de milioane de euro. Vestea bunã este cã acesta trece si prin Valea Jiului”, a declarat la Petrosani Haralambie Vochitoiu, senator PMP. Haralambie Vochitoiu spune cã asta va aduce noi locuri de muncã si bani investiti la noi si nu sunt de neglijat efectele generate de detinerea unui asemenea obiectiv strategic european.  „Acest gazoduct va duce gaze naturale din Orientul Mijlociu si Asia. Vor tranzita România, vor avea si românii gaze mai ieftine si acestea vor merge cãtre Europa Occidentalã, iar România chiar devine independentã din punct e vedere energetic”, a mai precizat Vochitoiu. Proiectul BRUA  va trece prin Valea Jiului si va veni, prin Defileul Jiului de la Gorj, urmând drumul spre Hateg si vor fi amplasate 5 organizãri de santier ce vor urmãri traseul conductei de transport (Cãldãraru în Arges, Gusoieni în Vâlcea, Turcinesti în Gorj, Bucova în Caras Severin si Recas în Timis).

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu a scris sâmbãtã pe pagina sa de socializare despre importanta acestei conducte de gaz. „BRUA va crea câteva mii de locuri de muncã în mod direct. Alte zeci de mii de locuri de muncã ar trebui sã aparã în sectorul secundar si tertiar. BRUA este un motor de crestere economicã pentru România. Am devenit, în sectorul energiei, credibili la nivel european, credibili în Europa Centralã si de Est”.

Diana Mitrache