A gentul de la Poliţia orașului Simeria fusese reclamat de proprietarul unui autoturism, parcat în zona sediului IPJ Hunedoara, că i-au fost furate componente de pe mașină.

Agentul principal a susținut că este acuzat pe nedrept pentru că piesele le-ar fi găsit pe jos, dar imaginile surprinse chiar de camerele din curtea IPJ Hunedoara arată altceva. ”Astfel cum rezultă din imaginile surprinse de camera video instalată în interiorul I.P.J. Hunedoara (în proximitatea punctului de acces), se observă cum inculpatul, aflându-se pe bicicletă, încetinește și se oprește în zona bisericii amplasate în interiorul I.P.J. Hunedoara, în fața căreia se află parcate mai multe autoturisme. În acel moment, martorul se afla pe balconul locuinței sale, fumând o țigară, situat vis-a-vis de I.P.J. Hunedoara, având vedere directă asupra respectivei parcări și a autoturismului Volkswagen Golf III ce aparținea fiului său. (…) L-a observat pe inculpat că a rezemat bicicleta cu care se deplasa de gardul I.P.J. Hunedoara si s-a aplecat în fața autoturismului Volkswagen Golf III. Întrucât i s-a părut suspect acest lucru fiindcă în anul 2019 i-au mai fost sustrase bunuri din respectivul autoturism, a coborât din locuința sa în parcare, astfel cum se observa și în imaginile video surprinse. În momentul în care martorul a ajuns la autoturismul respectiv, a observat că inculpatul introducea în rucsacul pe care îl avea un capac de la roată cu emblema “W” (provenit de la roata stânga față) și două piese componente din plastic – lămpi de bară – ce erau montate în bara de protecție față pe autoturismul VW Golf. Martorul l-a întrebat pe inculpat ce face, acesta i-a replicat că “are și el o mașină asemănătoare și îi trebuie acele componentele”, urmat de un schimb de replici între cei doi, timp în care martorul nu l-a lăsat pe inculpat să plece din zona respectivă”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Deva au ajuns la fața locului, dar și alți polițiști și i-au făcut controlul bagajelor și apoi l-au chemat la sediul Poliției Deva, unde s-a deschis dosar penal pentru furt calificat. Pentru a scăpa de acuzații, polițistul i-a influențat pe martori să mintă în fața anchetatorilor. Mai exact să declare că piesele identificate asupra lui “nu au fost pe mașină” iar astfel să fie clasat dosarul. ”Fiind chemat în data de 15.06.2020 la sediul I.P.J. Hunedoara – Biroul Control Intern pentru a semna procesul-verbal de împăcare de împăcare cu persoana vătămată, inculpatul a refuzat semnarea acestuia, fiind de acord doar cu clasarea cauzei. (…) Scopul inculpatului, astfel cum rezultă din materialul probator administrat, era de a obține declarații privitor la faptul că elementele de caroserie cu privire la care s-a formulat acuzația inițială nu se aflau pe respectivul autoturism, ci se aflau căzute pe trotuar, în vedere obținerii unei soluții de clasare întrucât fapta nu ar fi existat”, se mai arată în lucrarea procurorilor. Instanța din cadrul Judecătoriei Deva a mai stabilit și că agentul de poliție a avut o atitudine nesinceră, astfel că l-a condamnat la două pedepse de câte 9 luni de închisoare cu suspendare pentru instigarea la mărturie mincinoasă. (https://www.rejust.ro/juris/399d25285) După adăugarea unui sport obligatoriu, polițistul a rămas cu pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendare. Și martorii pe care i-a determinat să mintă au fost condamnați la amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie, dar soluția nu este definitivă.