Asociația Umanitară Kandila anunță debutul proiectului cu finanțare nerambursabilă: “Valea Jiului se dezvoltă prin Europa”. Proiectul începe la 15.01.2023 și are o durată de 12 luni, fiind finanțat prin programul „Sprijin pentru măsurile de informare privind politica de coeziune a UE”, susținut de către Comisia Europeană prin Direcția Generală Politică Regională și Urbană Comisia Europeană. “Valea Jiului se dezvoltă prin Europa” își propune să răspundă obiectivului Comisiei Europene prin promovarea valorilor europene și politicii de coeziune a Uniunii Europene în regiunea aflată în tranziție Valea Jiului.
În cadrul proiectului se vor implementa următoarele activități:
● Organizarea a două întâlniri de tip conferință Euro-Talk, cu un program pe tematici de interes în ceea ce privește politica de coeziune.
● Activități de informare și diseminare, promovarea în mass-media locală și județeană a politicilor de coeziune și mecanismele de suport european în dezvoltarea Văii Jiului, precum și modernizarea platformei Invest in Jiu Valley.
Rezultatele proiectului vor contribui la îmbunătățirea nivelului de conștientizare a cetățenilor și a entităților interesate relevante, la nivel regional, cu privire la importanța politicii de coeziune pentru dezvoltarea tuturor regiunilor Uniunii Europene.
Proiectul „Valea Jiului se dezvoltă prin Europa” este implementat de către Asociația Umanitara Kandila iar valoarea totală a acestuia este de 137.816 euro, din care 80% reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Comisiei Europene. Pentru informații suplimentare, echipa de proiect poate fi contactată la adresa de email: eujiuvalley@gmail.com, telefon +40 747 220 029, Alexandru-Mihai Kelemen.