Nu a iesit învingãtor, a pierdut o bãtãlie, dar nu întreg rãzboiul, iar Toma Coconea va fi asteptat acasã de prieteni ca un adevãrat campion. S-a luptat mult, a trecut prin clipe grele, pe care prietenii sãi apropiati le catalogheazã drept supra-omenesti, dar va rãmâne pentru cei din Valea Jiului un campion – unul care a demonstrat cã poate si cã, de data asta, nu a avut sansa de partea sa.

Prietenii sãi din Valea Jiului îl asteaptã cu sufletul la gurã si, searã de searã, au vorbit cu el si l-au încurajat. Încurajãri a primit de la toatã natia românã, care, cu ochii lipti zile în sir de un monitor cu o hartã, pe care se vedea steagul României, i-a urat în gând, drum lin! Nu a fost cel mai lin drum, iar la Monaco nu a ajuns primul asa cum spera la plecare, dar Toma Coconea este campionul nostru si oamenii din întreg judetul Hunedoara îl asteaptã acum acasã.

Primirea va fi una organizatã de prieteni, iar primarul de la Petrosani îl va primi asa cum meritã. „Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi îl va primi într-un cadru oficial si va avea o întâlnire cu Toma Coconea, în momentul în care se va întoarce acasã”, a declarat Nicolae Tascã, purtãtor de cuvânt al Primãriei municipiului Petrosani.

5-1A fost favoritul acestei curse, dupã douã încercãri în care a iesit vice-campion, dar toti cei care i-au fost alãturi, pun totul pe seama nesansei. „Putini stiu cã acest om a strãbãtut ca la maraton câte 50 de km pe zi, în medie si a zburat cam 150 de km pe zi. Nu i-a fost deloc usor, dar strategia aleasã de el si vremea i-au jucat feste. A mizat pe o carte necâstigãtoare. Miercuri seara spunea cã e ok, dar stiu cã în sufletul sãu e ceva mai trist. Noi, însã, îi pregãtim o primire, acasã, asa cum meritã. Îl vom astepta cu mare drag, ca pe un campion”, spune Daniel Hãlãstãuan, prietenul cel mai bun al lui Toma Coconea, cu care aleargã atunci când se antreneazã acasã.

În plus, Daniel a trimis la Monaco un set de tricouri inscriptionate cu numele lui Toma Coconea, pentru ca primirea sã fie ca „acasã”. Tot Daniel Hãlãstãuan este cel care ne-a explicat cum lui Tomy i-a lipsit informarea în timp util, cu privire la vremea din munti, care se schimbã dintr-o clipã în alta. Asta în timp ce C. Maurer, care a ajuns pe locul I, avea în staff-ul sãu doi specialisti, angajati ai Institului de Meteorologie din Elvetia, care îl informau din minut în minut despre curenti si vreme. Asta alãturi de alti 15 oameni, printre care un maseur si un nutritionist. 31 de atleti au luat startul duminica trecutã, la Salzburg, iar la primul punct din totalul de 10, la Gaisberg (1.287 metri), Tomy era lider.

Lipsa unui sistem de ultimã generatie, pentru a afla în timp real vremea si conditiile de zbor, aflate în continuã schimbare în muntii austrieci, l-au tinut pe loc, din cauzã cã a gãsit foarte greu un punct din care sã se lanseze cu parapanta. De asta a profitat elvetianul Chrigel Maurer, un obisnuit al Alpilor. Joi, în jurul amiezii, la Monaco era furtunã, iar conditiile meteo au împiedicat si mai mult înaintarea lui Tomy spre finish.

–––––

Traseul de la Salzburg spre Monaco, cu piscuri aflate la peste 4.000 m

Startul din Salzburg – 424 m altitudine, Sosirea Monte Carlo. Obligatoriu trebuie trecut prin 10 puncte de control:

1. Gaisberg-Aut – 1.288m altitudine

2. Dachstein-Aut – 2.996 m

3. Wildkogel-Aut – 2.224 m

4. Zugspitze-Ger – 2.962m

5. Ortler, Sulden-Ita – 1.906 m

6. Interlaken- Sui – 568 m

7. Matterhorn – Sui – 4.478 m

8. Mont Blanc – Fra – 4.810 m (pentru aceste 2 checkpoint-uri e de-ajuns intrarea într-un perimetru cilindric de pe munte, nu neaparat atingerea vârfului).

9. Saint Hilaire – Fra – 995 m

10. Peille – Monaco – 600 m

Sosire – Monte Carlo – 0 m

Distanta totalã, în linie, 1.031 km.

Au luat startul 31 concurenti din 22 de tãri din Europa, Asia, Africa, America de Nord si America de Sud.

–––––

Diana Mitrache