Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva anunță că începând de marţi, 13 februarie 2024, va începe cea de-a 10 ediţie a concursului de cultură generală, „Citeşti şi câştigi!”.

Vor fi patru meciuri în cadrul primei zile a confruntărilor în grupe, primul dintre ele începând cu ora 11:00, când echipa Colegiului Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva va întâlni echipa Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara. De la ora 12:00 se vor afla faţă în faţă echipa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani şi cea a Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva. De la ora 14:00 se vor confrunta echipa Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” Hunedoara şi cea a Liceului „Prof. Bora Tit Liviu” Baru. Ultimul meci al zilei va începe de la ora 15:00 şi va fi între Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad şi Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu. “Vă reamintim că puteţi urmări concursul nostru în direct pe pagina de Facebook a bibliotecii, pe postul regional HD365TV şi difuzat începând cu 4 martie 2024 de luni până vineri de la ora 18:00 la 19:00 şi duminica între orele 10:00 şi 13:00 pe postul regional Antena 3 Deva”, transmit reprezentanții instituției de cultură de la Deva.