C heile Crivadiei, una dintre atracțiile județului, au fost invadate de gunoaie lăsate în urmă de către turiști.

Administrația Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina împreună cu Primăria Comunei Bănița a organizat o acțiune de curățenie în Rezervația Naturală Cheile Crivadiei. În urma acestei acțiuni au fost colectați 45 de saci de deșeuri și obiecte care nu își au locul în natură.
„Haideți să fim mai responsabili, să păstrăm natura curată! Depozitarea și evacuarea corespunză­toare a deșeurilor va face diferența. Felicitări celor implicați”, a transmis reprezentanții Adminis­trației Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina.
Accesul în Cheile Crivadiei se face prin localitatea Crivadia pe o cale de acces din zona
bisericii, pe lângă râul Crivadia și apoi pe o potecă care ne conduce pe sub viaduct în chei. Cheile pot fi explorate cu ușurință cu ajutorul unor cizme mai înalte. După parcurgerea a circa 200 de metri se ajunge la confluența râului Crivadia cu râul Jgheabului unde putem să ne abatem din chei spre o frumoasă cascadă botezată cascada Curcubeu. În continuare râul Jgheabului formează canionul cu același nume. Canionul poate fi parcurs numai cu echipament adecvat și ghizi specializați.
Aflat în Munţii Şureanu, Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina se remarcă prin peisajul aparte creat în mii de ani de interacţiunea omului cu natura. Aici se regăsesc numeroase specii protejate de floră şi faună, sate în care tradiţiile se păstrează încă vii, precum şi monumente istorice de o valoare deosebită. Specificul zonei este dat şi de prezenţa fenomenelor carstice de suprafaţă şi din subteran. Acolo unde apa a modelat stânca s-au
format chei, doline, peşteri şi avene, unele dintre ele deosebit de importante din punct de vedere ştiinţific.
Monika BACIU