Traficul pe calea ferată prin Valea Jiului va fi întrerupt. Sucursala Timișoara a CFR a anunțat publicul călător că, în zona Văii Jiului, oamenii vor fi transbordați cu mașini.

Decizia a fost luată pentru că lucrările la calea ferată presupun, în zilele următoare, decuplarea de la linia de tensiune. Vor fi afectate 8 trenuri de călători.
Pentru că au loc lucrări în stația Livezeni, călătorii vor fi transbordați auto pe intervalul Simeria – Petroșani- Târgu Jiu, în perioada 05 – 10 noiembrie 2023.
Constructorul continuă lucrările cu etapa de montare a unui nou aparat de cale, lucrările fiind incluse în LOTUL 5, unde se înregistrează un stadiu de execuție de 68%.
Astfel, pentru asigurarea frontului de lucru în zona șantierului, dar și pentru a menține continuitatea traficului feroviar de călători în perioada lucrărilor, când se scoate de sub tensiune linia de contact aferentă intervalului Livezeni – Strâmbuța, inclusiv a liniilor I și II din stația Livezeni, constructorul asigură transboradea cu microbuze pentru călătorii din 8 trenuri, care circulă pe relațiile București Nord – Arad (și retur), București Nord – Teiuș, Cluj Napoca – București Nord, respectiv Craiova – Petroșani (și retur), astfel:
Pe raza SRCF Timișoara sunt operaționale toate cele 5 șantiere și sunt executate lucrări de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe o lungime totală de peste 12 km, pe intervalul CF BĂNIȚA – PETROȘANI TRIAJ – PETROȘANI – LUNCA JIULUI – LIVEZENI.
Valoarea totală a celor 5 contracte, semnate în luna noiembrie 2022, cu o durată de implementare de 24 de luni, este de 56,13 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerabursabile PNRR.
Lucrările presupun înlocuirea componentelor aferente suprastructurii – șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, legăturile între 2 linii paralele, schimbătoare de cale cu dublă joncțiune, inclusiv montarea de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată și au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creşterea vitezei și a gradului de siguranță feroviară!
Diana Mitrache