Minivacanța de 1 Mai și de Paște aduce trenuri noi spre litoral. CFR a remis un comunicat în care arată care sunt legăturile spre litoral, din mai multe orașe ale țării. CFR Călători va asigura un program de transport special, în perioada sărbătorilor.
Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie – 1 mai și apoi în zilele de 6 și 7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia. Sunt trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov. O garnitură va trece și prin Petroșani. Vorbim despre Inter Regio 1922, care pleacă din Arad la 17.48 și ajunge în Mangalia la 10.18 minute.
În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători arată că pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. „Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, mai spun CFR –iștii.

Diana Mitrache