A fost aprobată cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Uricani”. Este locul în care sunt internați oameni din zona Văii Jiului care nu se mai pot întreține singuri și sunt încadrați în diverse grade de handicap. Clădirea, aflată în corpul spitalului, va fi reabilitată termic.

Acest proiect a fost depus în cadrul apelurilor de proiecte PNRR, componenta 5 – Valul renovării și are o valoare de 607.200 euro.
În cadrul proiectului se vor realiza investiții asupra clădirii și a instalațiilor aferente, pentru reducerea
necesarului propriu de căldură și creșterea eficienței energetice. Potrivit proiectului, se aere în vedere sporirea rezistenței termice a pereților exteriori, montarea becurilor economice de tip LED în locul celor incandesceente,
asigurarea calității aerului interior prin ventilare naturală sau ventilare hibridă, dar și montarea unor sisteme de panouri solare pentru
producerea apei calde din surse regenerabile. Nu mai puțin de 30 de oameni cu dizabilități pot fi instituționalizați în centrul ce a fost
inaugurat acum doi ani la Uricani. Consiliul Județean Hunedoara a alocat aproximativ 600.000 de lei pentru amenajarea lui, în condițiile în care în județul Hunedoara, peste 21.000 de oameni au diverse grade de handicap, iar unii dintre ei trebuie să fie internați. Dintre aceștia, aproximativ 20.780 sunt persoane neinstituționalizate, din
care 1.300 sunt copii.
Demersurile pentru înființarea unui nou serviciu de îngrijire și asistență destinat persoanelor adulte cu dizabilități în Valea Jiului au început încă din anul 2017, când centrul a fost preluat de la Primăria Uricani.. De atunci și până în prezent, s-au realizat o serie de lucrări de igienizare și reparații, precum și dotările necesare astfel încât centrul să ofere servicii la standarde de calitate persoanelor cu dizabilități aflate într-o situație de risc. Toate lucrările și dotările s-au realizat din
bugetul Consiliul Județean Hunedoara, prin DGASPC Hunedoara.
Diana Mitrache