M inerii și energeticienii din Complexul Energetic Hunedoara au unul dintre cele mai bune contracte colective de muncă. Și asta, în condițiile în care societatea se află în insolvență, iar termocentrala Paroșeni reușește să funcționeze maxim 3 zile pe săptămână din cauza producției mici de huilă. Noul contract este valabil din 15 septembrie.

Toate veniturile angajaților cresc din 15 septembrie, prin aplicarea coeficientului de corelare a veniturilor angajaților cu inflația și coșul minim, introducerea sporului pentru condiții speciale conform Ordonanței 197/2021, angajaților care nu aveau condiții speciale, atât în unitățile miniere, cât și în unitățile energetice.
Minerii din Valea Jiului, dar și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au negociat un Contract Colectiv de Muncă (CCM) nou, unul care le este mult mai favorabil. Au prime, chiar de două ori, la Paști și în Vinerea Mare, la Crăciun, de ziua lor de naștere și de ziua minerului sau a energeticienului. Tichetele de masă sunt mai avantajoase și mai multe sporuri au crescut considerabil.
Potrivit noilor contracte ce au intrat în vigoare la 15 septembrie, angajații CEH vor avea mărit sporul de periculozi­tate, pe cel de front, pe cel de fidelitate, sporul de ore suplimentare, dar și ajutor de încălzire mai mare, ori tichete de masă cu sume mărite, dar și cuantumul în caz de accident de muncă, sau indicatorii pentru lucrările de salvare minieră, pe anumite paliere.
Astfel, sporul de fidelitate s-a mărit cu 2% pe toate palierele de vechime. La tichetele de masă mărirea este de la 13 lei, la 20 de lei, pentru un bon. Există și un coeficient de corelare cu inflația și coșul minim, care va genera o creștere a salariului tarifar, iar pe lângă primele de Crăciun, Paști sau Ziua Minerului, Ziua Energeticianului, se vor da prime și în Vinerea Mare, sau la Sfânta Varvara. De Paști, vor fi două prime, iar negociatorii au introdus și un spor în bani, pentru condițiile speciale de la suprafață.
În noul CCM există bani pentru tichete-cadou cu ocazia Zilei Copilului, pentru fiecare copil al angajaților, până la 14 ani.
Toate aceste măriri sunt valabile din data de 15 septembrie, iar cei care își serbează ziua de naștere după această dată primesc 400 de lei de la CEH.
Complexul Energetic Hunedoara funcționează greoi, minerii reușesc să dea cărbune cât să funcțio­neze termocentrala Paroșeni maxim 3 zile pe săptămână, iar sumele cu care vor crește salariile vor proveni din banii alocați ca subvenție pentru minele aflate în regresie.
Diana Mitrache