C artierul Aeroport rămâne fără apă potabilă miercuri toată ziua. Este o decizie a celor de la Apa Serv, care vor finaliza mai multe lucrări în zona respectivă și este nevoie să fie oprită apa la robinete.

Tot cartierul va fi afectat de oprirea apei, iar lucrările ce au loc în zonă vizează mai multe zone, acolo unde s-au finalizat alte intervenții în ultimele luni.
„În 30 martie vom avea o restricție mare pe Cartierul Aeroport în Petroșani, de la ora 8,00 dimineață, până la 20,00. Sunt de realizat 5 lucrări în acest interval. Vorbim despre una la Strada Saturn blocul 1, Strada Venus blocul 5A, Strada Aviatorilor, la blocul 56, schimăm hidranții la PECO pe Drumul național 66 și mai avem de montat o vană”, a spus Florin Ciucur, șeful Departamentului Exploatare din cadrul Apa Serv Valea Jiului.
Toate cele 5 lucrări vor fi realizate în aceeași zi și , tocmai de aceea, cei de la Apa Serv au ales o singură zi.
„Sunt absolut necesare, pentru că noi am tot stat, până s-au adunat mai multe, așa încât să nu facem opriri dese pe Cartierul Aeroport”, a mai precizat reprezentantul Apa Serv. Toate lucrările fac parte din seria celor ce sunt realizate în municipiul Petroșani și în toată Valea Jiului pe programul ce vizează reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și a canalizării.
Diana Mitrache