T ot mai mulți oameni au nevoie de sânge și, pentru că lumea nu prea vine și nici medici nu sunt, instituția Prefectului anunță că va organiza caravane mobile pentru donatori. Totul începe de săptămâna viitoare, pentru că situația este alarmantă și sângele lipsește de multe ori, când un bolnav are nevoie.

O picătură de sânge poate face diferența între viață și moarte, iar în județul Hunedoara se simte acut o lipsă de sânge în acest moment. Centrul de Transfuzie Sanguină și instituția Prefectului de Hunedoara au decis să își unească forțele, iar în mai multe localități va ajunge o caravană destinată donatorilor.
„Cererea de produse sanguine este în creștere, dar, din păcate, numărul de donatori se află în scădere. Este nevoie de mobilizarea tuturor ca să punem capăt acestei crize, care se manifestă la nivelul județului nostru. Vor fi orgnaizate echipe mobile tocmai pentru a reuși să corectăm aceste lipsuri. Ele se vor deplasa în diverse localități, pentru a veni în întâmpinarea doritorilor”, a spus Oana Biriș, suprefectul județului Hunedoara.
O statistică releva înainte de pandemie că unul din trei români nu primea sânge atunci când avea nevoie. De atunci şi până acum situaţia s-a înrăutățit. Un studiu național arată că doar 4 din 10 români au donat sânge vreodată, iar majoritatea dintre ei au făcut-o pentru o persoană apropiată. În județul nostru donează 1,75% din populație, media națională fiind de 1,8%, în timp ce alte țări europene se situează între 4-10%.
Caravanele pornesc din această săptămână. „Deja din 16 iulie va fi organizat primul centru mobil în comuna Șoimuș. Există și un parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei să organizăm astfel de centre mobile la Protopopiatul din Hațeg și Orăștie și, în funcție de răspunsul pe care îl vom primi de la autoritățile locale, să comunicăm unde vom organiza astfel de centre mobile”, a mai precizat subprefectul Oana Biriș.
Centrele fixe de Transfuzie Sanguină (Deva, Hunedoara și Petroșani) din județul Hunedoara vă așteaptă pentru donare de sânge, între orele 8:00-12:00, de luni până vineri.
Puncte de recoltare mobile vor fi organizate în perioada următoare la Căminul cultural Șoimuș în 16.07.2021 și la Protopopiatul Orăștie în 22. iulie.
Diana Mitrache