Când va ajunge gara din Petrosani la nivelul secolului XXI?

Gara din Petrosani a rãmas încremenitã în timp. Fostul consilier local, Viorel Pascu, se luptã de ani de zile cu cei de la CFR. În data de 24 martie Tribunalul Timis va da o solutie la apelul formulat de fostul consilier local al municipiului Petrosani, Viorel Pascu, fatã de decizia Judecãtoriei Timisoarã care i-a respins actiunea împotriva CFR prin Sucursala Regionalã CF Timisoara.

“Dupã aproape 2 ani, am ajuns în faza în care Curtea decide asupra începerii procesului la Judecãtoria Timis, pentru cã Regionala CFR Timisoara sã aducã Gara Petrosani, la un standard de civilizatie europeanã minimalã. Domnul avocat TOMESCU DANIEL, care mã sprijinã în acest demers, voluntar si fãrã a solicita comisioane, a avut o pledoarie extraordinarã în fata Curtii de Apel. RESPECT! Chiar dacã perceptia comunitãtii Vãii Jiului asupra acestui demers care m-a costat pânã acum peste 1300 lei, de a lupta voluntar, pentru cã „poarta” de intrare în aceastã Vale, sã fie una demnã de mirificul si frumusetea zonei, este una infimã, nu m-am descurajat. Trãiesc pentru aceasta Vale, la fel ca si cei din grupul select al acesteia, cãrora le spun din nou: RESPECT!”,  spune fostul consilier local Viorel Pascu.

Viorel Pascu a reclamant cã nu existã toalete în garã, iar cãldura din sala de asteptare este un lux. În anul 2015, ANPC a amendat Compania Nationalã de Cãi Ferate, Regionala Timisoarã, pentru starea gãrii din Petrosani. Aflatã într-o avansatã stare de degradare, Statia CFR Petrosani ar avea nevoie de un program urgent de reabilitare, însã nimeni de la nivel de decizie nu pare interesat sã finanteze o astfel de lucrare. Prin 2013 Ministerul Transporturilor a anuntat cã nu sunt bani. O intentie de reabilitare a gãrii a existat în trecut, dar nu s-a finalizat. A fost fãcutã o infuzie serioasã de bani în dotarea clãdirii aflate în ruinã cu geamuri si usi de tip termopan, dar mai apoi nu s-au mai gãsit fonduri si pentru finalizarea investitiei. În cele din urmã,  CFR Cãlãtori a decis sã renunte la a mai functiona în clãdirea  fostei statii, care a fost încuiatã. La începutul anului 2011 se anunta cã garã va intrã în reparatii, dar proiectul a fost amânat, pe motiv cã este mai costisitor decât se credea initial.

Monika BACIU

8 comentarii la „Când va ajunge gara din Petrosani la nivelul secolului XXI?

  • 13 martie 2017 la 19:23
    Permalink

    Niciodata.Merge?

  • 13 martie 2017 la 19:32
    Permalink

    pina la urma asta era problema primarului si a lesinatilor din consiliu local pascu si a facut un titlu de glorie din asta si astazi a provocat scirba pe net aducind multumiri in stil ceausist unora care l au sprijinit si isi cerea scuze cu lacrimi in ochi ca uitase de docea…..e clar gara trebuie renovata dar initiative din astea hei rupiste ale fostilor activisti nu sunt de nivelul unei europe la care doar speram sa intram.

  • 13 martie 2017 la 22:46
    Permalink

    „Când va ajunge gara din Petrosani la nivelul secolului XXI?’

    Simplu ba ! Gara trebuie lasata pana devine o ruina, dupa care ruina va fi trecute in patriminiul istoric si va fi declarata, monument istoric de interes national sub numele de:
    Si acum tineti-va tare ! „Romani et ruinas in stationibus primo in Romania,
    in traducere aproximativa de pe santierul arheologic, 🙂 „Ruinele primei gari Romane pe teritoriul Romaniei”.
    In acest fel „gara” va fi conservata si pastrata cu mare grija, iar de jur inprejurul ruinelor garii, se va construi o linie de cale ferat pe care va circula un vagon tractat de doua camile ca si pe vremea Romanilor, pentru turistii interesati de istorie.
    Vagonul va fi prevazut cu aer conditionat, masaj thailandez, bar, Jacuzzi si restaurat
    cu doua stele Michelin, totul la nivelul secolului XXI si pregatit de XXIV
    Daca va mai spun povesti da-astea, fac pariu ca o sa ma alegeti primar in sat la voi,
    ca si pe aia cu statiuni montane cu, Schi nautic in pielea goala si plaja cu nisip in Parang, plus locuri de munca in valea jiului, pentru toata lumea in cazinouri si hoteluri de lux.

  • 13 martie 2017 la 23:41
    Permalink

    mare dobitoc esti ..

  • 14 martie 2017 la 09:49
    Permalink

    Respect D-lui Pascu si celor care il sprijina in acest demers, insa o mare bila neagra pentru Primar si Consilierii locali. De ce sa-i mai intereseze gara, ca doar ei nu au mai mers de ani buni cu trenul, de ce sa-i mai intereseze nevoile cetateanului de rand? Rusine!

  • 14 martie 2017 la 15:24
    Permalink

    pascu parca era la premiile oscar nu mai stia cui sa multumeasca pupincurism ieftin mi a placut atitudinea lui docea care i a trintit o in nas spunind ca nu l intereseaza linguseli ieftine .

  • 14 martie 2017 la 18:08
    Permalink

    CFR regionala Timisoara modernizeaza Gara de Nord din Timisoara. Costurile sunt imense si daca treceti prin gara o sa fi dezamagiti. Gara din Petrosani nu va fi modernizata in acest deceniu al sec. XXI.

  • 15 martie 2017 la 01:49
    Permalink

    PASCULE TE AI FACUT DE CACAT CU MULTUMIRILE TALE PUPINCURISTE…..

Comentariile sunt închise.