La Petroșani a avut loc Bursa Mărțișorului, o acțiune ce s-a vrut dedicată, în primul rând, femeilor. Dar au fost aici și șomeri bărbați, iar unii în curs de a deveni șomeri, disponibilizați din minerit sau energie. 52 au fost angajați pe loc.

Bursa a început la ora 9,00, iar până la 12,00, șomerii au tot venit să își caute un loc de muncă. Pe de altă parte, nu mai puțin de 65 de angajatori au fost prezenți, din cei 131 câți au fost solicitați. Cei mai mulți căutau totuși,
muncitori calificați.
Ce au spus angajatorii?
„Avem nevoie de ospătari, barmani, ajutori de bucătari, pentru că urmează sezonul cald și avem nevoie de personal extra, așa că sper să găsim acum”. Iar alții au precizat că oamenii nu prea vor să muncească. „Căutăm să angajăm agent de vânzări la firma noastră de curățenie și deratizare și sperăm să găsim. E greu să găsesc oameni calificați, pentru că nici nu vor să muncească. La noi nici nu prea le cerem calificări, dar le trebuie bunăvoință și dorință de muncă”.
„Caut muncitor calificat la gater. Nu găsesc muncitor calificat cu diplomă. Ne vin doar necalificați și e mai greu”.
„Căutăm soratori pentru deșeuri, pentru un secodn hand, cu haine. Nu prea le place tuturor munca”.
„Caut să angajez bărbați ca să sape manual, servicii funerare. Am nevoie de oameni care să ne ajute la lucru în cimitir, că acum încep lucrările, că vine vreme bună”.
Iar șomerii au ajuns și ei la bursă. Au făcut un tur de sala plină cu angajatori și apoi au ales ceva să li se potrivească. Mulți, însă, sunt dintre cei aflați în perioada de șomaj, după ce s-au disponibilizat din minerit și mai au câteva luni până la pensie. Sunt o categorie care ar vrea să mai muncească, totuși.
„Nu am găsit încă. Mai caut”, a spus unul.
„Deocamdată caut. Noi am ieșit din minerit și mai avem un pic să ieșim la pensie. Așa că, până atunci, suntem șomeri și am venit aici sî face act de prezență”, a adăugat un altul.
Iar alții sunt disponibilizați din minerit și au venit să semneze actele necesare. „Nu mai vreau să lucrez niciodată, că ies la pensie. Ne-a chemat că suntem în șomaj și a zis să venim totuși, că mai am câteva luni și ies la pensie de la termocentrala Paroșeni”. „Aș vrea un loc de muncă în construcții. Am găsit și caut să văd și ceva mai bun. Mă decid la final”, a spus altul. „Am lucrat în minerit și am venit să stau de vorbă cu oamenii aceștia să văd ce șansă am. Urmează pensia din minerit, dar aș mai lucra”, a precizat altul.
„Avem 65 de angajatori în sală, care au venit cu o paletă de 480 de locuri de muncă vacante. Cam în toate domeniile sunt oferte. Avem și pentru absolvenți de studii superioare, economiști, administratori de baze de date, ori pentru studii medii. Sperăm ca, la final, cât mai mulți să își găsească un job”, a spus, la începutul evenimentului Angelica Tomuța, șefa AJOFM Hunedoara.
Dar la bursă au fost așteptați și studenți, absolvenți de la Petroșani.
„Ne exprimăm speranța că și studenții Universității din Petroșani vor putea să participe și vor găsi locuri de muncă pentru a începe o carieră aici, în zona Văii Jiului, ca să contribuie la dezvoltarea economică regională și, de semenea, credem că aceste lucruri vor valida eforturile pe care cadrele didactice ale universității le-au făcut ca să pregătească absolvenți pentru piața muncii din ce în ce mai dinamică și mai exigentă”, a adăugat și Codruța Dura, prorector Universitatea din Petroșani.
La bursă au ajuns nu mai puțin de 698 de șomeri, sau oameni aflați în căutarea unui job. 169 au fost selectați și urmează să ia legătura cu angajatorii pentru un prim interviu, iar 52 au primit un job imediat.
Diana Mitrache