Î ntreg scandalul dintre cei doi verișori a pornit de la faptul că unul dintre ei și-a lăsat vacile să pască pe terenul celuilalt. Între ei au mai existat certuri, dar nimic nu anunța ieșirea violentă, în urma căreia victima a zăcut aproape o lună de zile la pat.

Potrivit procurorilor, bătaia a avut loc în primăvara anului trecut pe raza comunei Lunca Cernii de Jos, în satul Meria. ”În data de 23.04.2021 persoana vătămată a plecat de la domiciliul său la locuința unui alt văr, pentru a măcina o plasă de porumb. La rândul său inculpatul a plecat cu vacile în zona numită „Buzaică” iar la un moment dat inculpatul și persoana vătămată s-au văzut reciproc. (…)După ce persoana vătămată şi-a măcinat porumbul a plecat spre locuința sa, iar la aproximativ 150 de metri de casă, l-a văzut pe vărul său care era cu vacile pe un teren ce-i aparţinea acestuia. Atunci, persoana vătămată s-a deplasat în locul unde se afla inculpatul și l-a întrebat de ce a trecut cu vacile pe terenul său, între cei doi având loc o discuție contradictorie. La un moment dat, pe fondul discuțiilor purtate între cei doi veri, inculpatul a lovit-o în mod repetat cu un par pe persoana vătămată în zona capului, feței, spatelui și la nivelul mâinii stângi. După ce a lovit-o pe persoana vătămată, inculpatul a plecat de la fața locului, iar persoana vătămată s-a îndreptat către marginea drumului comunal.
Ajuns aici, persoana vătămată s-a așezat la pământ şi a sesizat organele de poliţie”, se arată în dosarul soluționat de Judecătoria Hunedoara. Medicii au constatat că bărbatul avea numeroase răni în mare parte la cap, dar nu i-a fost pusă viața în pericol. Așa că vărul violent a fost acuzat de violență în familie și condamnat de instanța de judecată la 6 luni de închisoare. Judecătorul a reținut că agresorul are 51 de ani și a dat dovadă ” de o violenţă deosebită” profitând și de faptul că vărul său are 69 de ani și nu se putea apăra. Totodată, instanța l-a mai obligat pe agresor să achite vărului său daune morale în valoare de 7500 de lei, dar soluția Judecătoriei Hunedoara nu este definitivă.