Polisportivul Avram Iancu este imaginea cea mai potrivită pentru Ziua Mondială a Apei. Cei de la Apele Române au organizat diferite acțiuni pentru a marca Ziua Mondială a Apei, iar alături de ei, a fost Avram Iancu, cel care este cunoscut pentru aventurile sale în ape.

”Pentru că anul acesta, de Ziua Mondială a Apei – se dezbate vizibilul din invizibil, nu puteam să nu aducem aproape de noi un mare campion la innot în ape curgătoare ce și-a început primul antrenament oficia,l cu public, traversând lacul Valea de Pești – Avram Iancu. În ultimii ani, românul care a realizat un maraton acvatic pe Dunăre, Omul simplu de la Petroșani care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsare, 2860 km, în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile, în perioada 20 iunie – 16 septembrie 2017- este cel mai bun mesager despre ape, importanța lor și
calitatea acestora. Având în vedere tema din acest an, nu puteam să nu îl avem aproape de noi astăzi pe campionul “apelor înghețate”, dl. Avram Iancu. Astel,
ne-am dedicat o zi de iarnă pentru a o petrece împreună discutând despre importanța apei, mergând în locuri de munte parcă culese din basme, dar alese de campion, ascultând susurul izvorului sau contemplând cascada înghețată a Cheilor Jiețului”, arată cei de la Apele Române.
Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993.
Monika BACIU