Sustinatorii altei conduceri a Universitatii Petrosani reclama faptul ca instututia s-a limitat la “curatenie si constructie” in detrimentul cercetarii stiintifice organizate, la ridicarea acesteia la inalte standarde,  si ca urmare nu s-a reusit obtinerea unui punctaj superior de acreditare.

Ieri, au inceput alegerile pentru conducerile facultatilor la Universitatea Petrosani, alegeri care constituie prima etapa din metodologia de stabilire a conducerilor pe paliere pana la rector. Dupa o campanie destul de agitata, cum sta bine intr-un cadru concurential, apele s-au mai linistit. Agitatia de la Universitatea Petrosani s-a acutizat in jurul absorbtiei sau asocierii cu Universitatea Tehnica din Cluj.

Reprosuri privind calitatea activitatii universitare  Multe voci din cadrul corpului universitar spun ca actuala conducere s-a transformat in administrator constructii, respectiv  s-a axat mult pe modernizarea constructiilor si reabilitarii acestora din complexul UP si a neglijat cercetarea stiintifica ramanandu-se doar la cea individuala. In plus, sustin profesorii universitari, care sunt mai exigenti in ce priveste invatamantul universitar, spun ca UP nu a reusit sa se ridice la un punctaj superior de acreditare, ceea ce inseamna printre altele reviste de specialitate ISI  (Institute for Scientific Information), avand in vedere ca sistemul de publicatii ISI este folosit ca instrument in evaluare. „Revista minelor”, de exemplu, sustin specialistii, este clasata doar la B+, pe o scara de la A, B+, B si pana la C. Adica aceasta revista nu este ISI, deci nu se afla in bazele internationale de date desi lucrarile publicate de specialistii de la UP reprezinta idei si cercetari de pionierat in lume. Aceste tip de reprosuri, printre multe altele, au fost aduse actualei conduceri de contacadidatii actualului rector al UP, prof.univ.dr.ing. mat. Emil Pop. Cei care au sustinut ca rectorul actual a facut in acesti ani ca UP sa arate ca o oaza de civilizatie, bine organizata administrativ, nu au fost contrazisi de tabara opozanta, ci s-a sustinut ca acest lucru trebuia „sa fie implicit, adica nu-ti afectezi cariera pentru ca ai de facut curatenie sau reparatii la casa”.

Batalia adevarata va fi pentru Senat  Ieri, la demararea legerilor, atmosfera era destinsa la UP, conform spuselor prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, membru in comisia de alegeri pe Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica. „Fiecare departament si-a desemnat candidatii pentru Consiliul pe facultate. Directorii de departament fac parte de drept din acest Consiliu. Fiecare departament are un anumit numar de consilieri. De exemplu la Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica sunt doua  departamente, respectiv Mecanica si altul pe partea Electrica. Pentru aceste departamente sunt sase consilieri plus directorul la Mecanica, iar la Electric sunt 11 consilieri plus directorul.

In cursa s-au inscris 11 candidati pe 7 locuri, la Mecanic si 14 candidati pe 11 locuri, la Electric. Sper sa fie alesi cei mai nimeriti pentru aceste functii” – a declarat Radu Sorin. Urmatoarea etapa a alegerilor se va desfasura pe data de 8 februarie 2012, unde se presupune ca lupta va fi cu adevarat lupta de idei si argumente. Este vorba de alegerea membrilor Senatului Universitatii, care isi vor alege la randul lor presedintele, iar hotararile privind viitorul UP le vor apartine, in colaborare stransa cu  rectorul.

Comisia pentru alegerile universitare a fost stabilita prin hotararea nr. 18 a Senatului UP. Din aceasta comisie „de varf” fac parte:

1. prof.univ.dr.ing.mat. Pop Emil – presedinte

2. prof.univ.dr.ing. Dumitrescu Ioan – membru

3. prof.univ.dr. Baron Mircea – membru

4. prof.univ.dr.ing. Poanta Aron – membru

5. conf.univ.dr. Cucu Ioan – membru

6. prof.univ.dr.ing. Cozma Eugen – membru

7 prof.univ.dr.ing. Fotau Ion – membru

8. student Butnaru Aurelian-Florin – membru.

Dupa incheierea alegerilor conducerilor Universitatii Petrosani si Universitatii tehnice din Cluj se vor relua negocierile privind viitorul UP, respectiv se va hotari daca Universitatea de la Petrosani fi asociat sau va fi inghitita de cea din Cluj.

Ileana Firtulescu