P este tot au apărut brazi împodobiți și sărbătorile sunt tot mai aproape, așa că primii brazi au ajuns deja și la piață. Sunt doar câțiva, iar administrația de la Petroșani spune că vor veni și alți producători, unii chiar cu brazi care pot fi apoi plantați, pentru că vin cu rădăcină. De la brazii de plastic, împodobiți sau nu, de diverse dimensiuni și culori, la brazii naturali, toate sortimentele sunt deja de vânzare.
Și, cum startul este deja furat, au ajuns la piață și primii comercianți de brazi naturali.
„Au apărut brazii, chiar mai repede față de alți ani. Din data de 12, de săptămâna viitoare, vor veni mai mulți comercianți. Ca în fiecare an, o să fie brazi de toate felurile. Vin comercianți din diverse zone: Alba Iulia, Gorj, Vâlcea, iar prețurile pleacă de la 65 de lei pentru un brad mai micuț, până la 300 de lei”, a spus Adrian Bărăscu, șeful Pieței agroalimentare Petroșani. Și criza se va simți cu siguranță și la acest capitol, mai ales că, inclusiv comercianții care vin sunt mai puțini ca în alți ani. „Prețurile nu au crescut față de anul trecut, din câte am aflat de la cei care vor veni, dar nu știu câți vor fi comercianții. Deocamdată, cererile pe care le am sunt mai puține”, a mai adăugat șeful pieței de la Petroșani.
Bradul de Crăciun, simbolul devenit importat pentru orice familie la finalul anului, a ajuns o opțiune. Și, de la bradul de plastic, în diverse culori și texturi, la cetina frumos mirositoare a unuii brad tăiat din pădure, toți costă bani în plus. Așa că este posibil ca și cererea să fie una mai mică pentru brazii naturali și oamenii să opteze pentru varianta de plastic pe care o împodobesc an de an.

Diana Mitrache