Primăvara este momentul în care începe verificarea apometrelor din gospodării. Este cel mai oportun moment, spun specialiștii, pentru că, pe timpul iernii, aparatele se pot deteriora, iar consumurile pot suferi modificări, uneori în detrimentul abonaților.

„Suntem obligați din cauză că, peste iarnă, apar probleme în ceea ce privește citirea apometrelor, sau integritatea lor, după îngheț, dezgheț. În cursul lunii martie, vom încerca să citim toate cele peste 12.000 de apometre din gospodării. Asta, pentru a nu ne trezi în toiul verii cu consumuri foarte mari, iar motivul să fie înghețul de acum”, a precizat Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Așa că din martie începe reverificarea acestor aparate și toți cei care locuiesc la case vor fi luați în calcul de echipele care lucrează și în week-end. „Cei care stau în gospodării știu deja că, în primele două săptămâni, ale lunii se fac citirile. Vor fi situații când nu vor fi acasă. De aceea, noi vom lăsa un număr de telefon și vom reveni. Echipele sunt active inclusiv sâmbăta și duminica”, a mai adăugat Cristian Ionică.
Primii care intră în acest proces sunt cei la care
consumurile sunt mari, peste media de 3 mc de persoană. Dar și în locațiile ce dau citiri mai mici de acest consum.
Diana Mitrache