Au început lucrările la Liceul Tehnologic din Lupeni, iar aici elevii vor avea ateliere moderne, noi și dotate după ultimele cerințe în domeniu. Toate vor fi gata până la finalul acestui an. De o săptămână a început amenajarea spațiului ce va fi transformat la Lupeni în ateliere. Aici, elevii vor putea face ore de practică, fie că sunt mecanici auto în devenire, ori sudori, sau învață pentru a deveni buni tehnicieni în diverse alte domenii. „Va fi o investiție foarte mare în ceea ce înseamnă clădirea de jos, care va fi reabilitată 100%. Acolo vor fi mai multe ateliere, iar noi vom reuși să creăm o paletă cât mai largă de meserii. Școala este un pilon principal al orașului, iar aici vom avea ateliere de sudură, mecanică, o secție unde copiii pot dobândi permisul auto”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Banii pentru această lucrare vin de la Uniunea Europeană și până acum, autoritățile locale au așteptat să angajeze un arhitect. „Investiția se ridică la peste 4 milioane de euro. Va fi o primă etapă, care a și început și care vizează lucrările efective, lucrare estimată la aproximativ 12 milioane de lei. Apoi va fi etapa a II-a, când vom face dotările atelierele. Suma alocată aici este de aproximativ 8 milioane de lei. Și, la final este cea de a treia etapă care cuprinde eficientizarea energetică. Aici vom achiziționa pompe de căldură, panouri fotovoltaice, așa încât consumul să fie redus, din punct de vedere al cheltuielilor”, mai spune primarul din Lupeni.
Potrivit autorităților de aici, lucrările, care au reușit să fie atribuite într-un final, vor fi gata în luna decembrie a acestui an.

Diana Mitrache