A plouat enorm și în toate stațiile s-au folosit reactivi pentru tratarea apei. Două dintre ele au fost oprite, din cauza turbidității, dar populația nu a avut de suferit. Totuși, nici canicula nu va fi de neglijat, dar sunt, așa cum spun cei de la Apa Serv, echipe gata să intervină. Ploile înfundă stațiile și cele mai afectate sunt cele care încă nu au fost modernizate, dar aflate în plin proces de reabilitare. Acestea au și fost oprite, însă, alimentarea populației nu a fost afectată. „Încă avem probleme pe partea de tratare a apei, din cauza codurilor de precipitații. Asta pentru că au fost multe precipitații în timp foarte scurt. Nu am oprit nicio alimentare a populației, pentru că ne-am bazat pe alimentarea din rezervoare, dar suntem în regim de avarie la două dintre stații”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului. Și nu doar ploile fac dificil procesul de tratare a apei ca să devină potabilă, pentru că, în perioada următoare, canicula va alterna cu furtuni și precipitații torențiale. „Vine canicula, dar va fi alternată cu ploi torențiale. Ploile de toamnă nu fac probleme pe canalizare și epurare. Ploile cele mai dificile sunt cele torențiale de acum, care vor alterna cu canicula, dar avem echipe 24 de ore din 24 la stații și la secțiile operaționale. Avem utilaje de săpare, utilaje de canalizare și muncitori pe echipe”, mai spun cei de la Apa Serv. Ploile torențiale au efectul de a înfunda stațiile, ele antrenând înspre zona de alimentare crengi și aluviuni și, la Taia sau la Zănoaga alimentarea se face din rezervoare, până ce apa se limpezește. Acestea, însă, sunt acum în proces de reabilitare și vor fi modernizate în perioada următoare.

Diana Mitrache