Fost portar la Jiul vreme de zece campionate (1989 – 1999), atât în ,,B”, cât și în ,,A”, Sorin Ghițan împlinește azi 54 de ani. Petroșenean, la origine, Ghițan a cunoscut toate treptele
ascensiunii sale, de la juniori, în 1975 (cu Marcel Golgoțiu sau Romulus Leca antrenori) până la debutul pe prima scenă, 4 octombrie 1989, într-un Jiul – Dinamo, cu antrenorul Gogu Tonca la timonă. A văzut, copil fiind, finala Cupei României la București, Jiul – ,,Poli” Timișoara 4 – 2, a văzut incendiul de la vechiul stadion în 1975.
I-a avut ca exemple pe Cavai, Homan, Bojtor, Racolța ca portari la Jiul, a jucat de 8 ori în Naționala de juniori, alături de Dan Petrescu, Gică Popescu, Prunea, Henzel sau Bunaciu, antrenori fiindu-i Gheorghe Ola sau Gigi Staicu. A jucat în perioade scurte la Minerul Lupeni sau Inter Petrila (Parângul Lonea). După 1999 a fost antrenor cu portarii, ba chiar principal al Jiului în 2013 – 2014, 2014 – 2015 și un interimat de 7 etape în 2015 – 2016 .
În ultimii 6 ani s-a preocupat numai de portarii de la copii și juniori.
Și-acum, la ora când îl aniversăm pentru cei 54 de ani, îi spunem La mulți ani! Lui Sorin Ghițan!

GENU TUTU