Adrian Ahrițculesei devine Cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Performanța lui de deveni primul bărbat din România care a cucerit toți cei 7 vulcani din circuitul cu același nume, i-a determinat pe cei din administrația de la Petroșani să îi confere acest titlu de onoare.

„Pentru meritele sale deosebite, pentru că a purtat cu cinste peste hotare numele municipiului Petroșani și pentru tot ce a realizat până acum în activitatea sa, am decis să propun Consiliului Local Petroșani acordarea Titlului de ”CETĂȚEAN DE ONOARE” al municipiului Petroșani, bravului nostru alpinist Adrian Ahrițculesei”, spune Tiberiu Iacob Rizi, primarul municipiului Petroșani.
Aventura sportivului din Valea Jiului Adrian Ahrițculesei, care a devenit primul bărbat
alpinist român care cucerește cei mai mari 7 vulcani ai Platenei (după Crina Coco Popescu, prima femeie alpinist care deja a
finalizat cu succes acest circuit și care este tot din Hunedoara), este un succes ce a fost anunțat în 18 ianuarie 2023.
Circuitul Seven Vulcanoes presupune esacaladarea celor mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, iar Adrian a reușit să urce până acum pe Damavand – 5.609 m, în Iran, Mont Giluwe – 4.367 m, Oceania, Pico de Orizaba – 5.636, în America de Nord, Elbrus – 5.642 m, în Europa, Ojos del Salado – 6.893 m, America de Sud și în Africa – Kilimanjaro – 5.895 m.
Diana Mitrache