U n singur vârf mai trebuie atins, o expediție grea și costisitoare, dar una ce va avea succes. Asta cred toți cei care i-au fost alături lui Adrian Ahrițculesei, atletul optometrist, care va fi primul român ce cucerește toți vulcanii de pe fiecare continent al lumii.

70.000 de dolari costă ultima expediție în munții înghețați, iar Adrian a explicat că numai drumul va fi unul extrem de greu, va schimba mai multe avioane și, încă din primele zile ale anului viitor, va fi acolo unde au mai ajuns doar puțin peste 20 de oameni din întreaga lume.
Evenimentul în care a explicat ce vrea să facă s-a bucurat de o audiențăî largă, alături fiindu-i prieteni, familia, dar și cei din administrațiile locale și cea județeană. „În ianuarie 2023 urmează să plec în Antarctica, unde vreau să ajung pe cel mai înalt
vulcan de acolo și astfel să închei circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent. L-am lăsat ultimul pentru că este și cel mai scump, costul expediției fiind undeva la 70 de mii de dolari. Va fi expediția vieții mele, una foarte, foarte costisitoare și, dincolo de partea financiară, numai când spui Antarctica, realizezi temperaturile de acolo. În ianuarie, acolo este vară, iar temperaturile sunt între minus 20 și minus 40 de grade celcius. Dar sunt optimist și sper ca organismul meu să se adapteze la condițiile de acolo și, așa cum avem noi o vorbă: să găsesc vârful”, mi-a spus Adrian Ahrițculelesei, sportivul care va intra curând în elita celor 25 de oameni din lume, care au făcut o astfel de expediție, pe vârfurile tuturor
vulcanilor.
Pe Adrian l-am găsit mereu la competiții de alergare, i-am admirat cu toții reușitele de până acum, dar, poate unul
dintre cei care i-a fost mereu aproape este
administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.
„Șase vârfuri au fost cucerite. Urmează ca în ianuarie să cucerească al șapteela vârf și atunci va fi primul român, primul bărbat care face asta. Va face parte din elita celor 25 de oameni la nivel global, care fac asta. Eu mă bucur că am putut să îi fiu de ajutor și îi doresc succes”, a adăugat și Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara, cel care l-a ajutat și de această dată și financiar și moral.
Aventura temerarului sportiv din Valea Jiului Adrian Ahrițculesei, care și-a propus să devină primul bărbat alpinist român care cucerește cei mai mari 7 vulcani ai Platenei (după Crina Coco Popescu, prima femeie alpinist care deja a finalizat cu succes acest circuit și care este tot din Hunedoara), se află înaintea ultimului obstacol: cucerirea vârfului Mount Sidley din Antarctica. Adrian Ahrițculesei va pleca în această aventură în primele zile ale anului 2023.
Circuitul Seven Vulcanoes presupune esacaladarea celor mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, iar Adrian a reușit să urce până acum pe Damavand – 5.609 m, în Iran, Mont Giluwe – 4.367 m, Oceania, Pico de Orizaba – 5.636, în America de Nord, Elbrus – 5.642 m, în Europa, Ojos del Salado – 6.893 m, America de Sud și în Africa – Kilimanjaro – 5.895 m.
Diana Mitrache