Șapte bărbați, cu vârste între 26 și 56 de ani au ajuns la spital, după ce microbuzul în care erau a izbit un parapet. În accidentul rutier au fost implicate 4 mașini.
” Un microbuz care se deplasa, dinspre Mintia, spre Deva, a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers.
Pompierii militari ai Detașamentului Deva au intervenit cu 3 autospeciale și 2 ambulanțe SMURD, la fața locului aflându-se și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Salvatorii au extras cele 7 victime, toate aflându-se în microbuzul implicat în accident. Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Deva”, a declarat Lucian Morogan, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara. Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că circulația este oprită pe DN 7 la ieșire din municipiul Deva către localitatea Mintia.