H unedoreanul în vârstă de 40 de ani își amenințase atât soția cu moartea cât și soacra, dar nici pe concubinul acesteia nu-l scăpase din vedere.

Într-un moment de furie a decis să se întoarcă din Belgia, de unde-și cumpărase un pistol, o pușcă de vânătoare cât și muniție, poate pentru a-și duce planul de îndeplinire, sau măcar pentru a-i speria pe cei vizați. Norocul a făcut ca în baza unor informații obținute de polițiștii hunedoreni, individul să fie blocat pe A1. În fața judecătorilor hunedoreni a spus că și-a cumpărat armele doar pentru autoapărare. Potrivit IPJ Hunedoara, bărbatul, din Hunedoara, a fost reținut între Ilia și Deva, pe autostradă, la câteva ore după ce intrase în țară. Se afla la o distanță mică de locuința fostei soții.
”La Poliția Municipiului Hunedoara, în data de 02.06.2022, numitele (…) au formulat plângeri
prealabile pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare împotriva inculpatului, constând în aceea că în cursul anului 2021 și anului 2022, prin intermediul aplicației Facebook Messenger, a adresat persoanelor vătămate amenințări cu acte de violență, iar acestea aflând că inculpatul urmează să vină în România în cursul lunii iunie, s-au simțit amenințate și au luat decizia de a înainta plângere prealabilă. Dintre actele de amenințare, exemplificăm următoarele: „așa cum mi-ati distrus viața, o să vă distrug și eu, doar că plătiți și penalități”, „Povestea mea o să ajunga la TV, o să audă toata țara de mine”, „Toată viața o să mi-o dedic vouă, nici nu știi ce îmi poate capul”, „Mă jur pe viata lu (…) că o să îl fac bucăți”, „o să vă rezolv astfel încât să ajungeți la știri”, „o să asistați la filme horror live”, și altele. Astfel, la data de 01.06.2022, inculpatul a luat hotărârea de a pleca în România cu autoturismul. (…) S-a deplasat cu autoturismul Citroen până în localitatea Pinache, Germania (cu acesta ocazie a luat și armele împreună cu muniția pe care o deținea cu el – a pus pistoalele sub scaunul șoferului, un pistol de
semnalizare printre bagaje iar arma de vânătoare a ambalat-o împreună cu o trotinetă). Judecătoria Deva l-a
condamnat la 3 ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, 1 an închisoare pentru nerespectarea regimului
armelor și al munițiilor și 3 luni închisoare pentru o faptă similară. Hunedoreanul va sta după gratii 3 ani și 5 luni dacă soluția instanței din cadrul Judecătoriei Deva va rămâne definitivă. I. Ionel a rămas și fără
arsenalul de foc după ce procurorii au cerut instanței să-i confiște arma de vânătoare, pistolul și cartușele
introduse ilegal în țară.