Reacţii dure ale primarilor la ideea „Valea Jiului un singur municipiu”

Sub titlul „Valea Jiului împreună! – Un singur oraş”, Tiberiu Iacob Ridzi, singurul primar liberal al Văii Jiului a remis presei un comunicat în care susţinea ideea unificării tuturor oraşelor. Totul, după ce a reuşit acum, în starea de alertă, să facă posibilă libera circulaţie în zona Văii Jiului, ca într-o zonă metropolitană.
„Următorul pas concret pe care o să îl fac constă în promovarea, cu sprijinul parlamentarilor PNL, a unui proiect de lege, în vederea modificării formei de organizare a Văii Jiului. Concret, propunerea mea este să avem o singură localitate care să însumeze cei peste 100.000 de locuitori, câţi are la această dată Valea Jiului în întregul ei. Vom avea astfel posibilitatea să devenim cea mai mare localitate din România, raportat la întinderea ei. Iar acest lucru ne aduce o serie de beneficii concrete.
Astfel, cele mai mari avantaje constau în faptul că putem să accesăm fonduri europene mult mai multe, fiind, aşa cum spuneam, o localitate unică, cu peste 100.000 de locuitori, iar în al doilea rând se reduce costurile cu administraţia publică.”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Ideea, însă, nu a fost pe gustul primarilor din celelalte localităţi, care au reacţionat imediat, acuzându-l pe Iacob Ridzi de faptul că deja este în campanie electorală.
„Este o încercare categorică de campanie electorală şi nu am nimic cu Tibi Ridzi.  (…) Este deranjant că încearcă, cu PNL-ul lui, să exploateze această pandemie în scop electoral. Să spună că el este un lider, ar trebui să îi fie ruşine.  Atunci când am făcut linia verde, proiectul, Tiberiu Iacob Ridzi a fost împotrivă, de aceea Vulcanul este lider de proiect, deşi cea mai mare localitate trebuia. Tibi Ridzi este un exemplu destul de prost pentru noi, Valea Jiului, în ceea ce înseamnă atragerea de fonduri europene. E un pericol pentru dezvoltarea Văii Jiului. Dăm cărţile pe faţă:  cum pot eu să împrumut 140 de miliarde de lei, cum a făcut Tibi la Petroşani, să cumpăr un telescaun ce duce nicăieri, cu bani 100% din bugetul petroşănenilor? Şi acum? Să îi plătim noi toţi împrumutul? Facem un calcul şi vedem câţi bani a atras el în Valea Jiului.  Ne ducem în  groapă cu el, clar!  Este jenant, jenant, jenant, de-a dreptul jenant”, a replicat dur Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani.
Mai vehement a fost primarul de la Lupeni, Lucian Resmeriţă care a precizat că, în eventualitatea puţin probabilă de a avea un singur municipiu, e gata să  devină primar general. „Este primarul codaş în ceea ce înseamnă atragerea de fonduri europene şi el (n.r. Tiberiu Iacob Ridzi), sunt convins, că are nevoie de experienţa şi profesionalismul de care au dat dovadă ceilalţi primari PSD în atragerea  de fonduri europene. Singura investiţie care există la Petroşani, cu bani europeni, a fost realizată de Apa Serv, de fapt de un membru PSD, care azi şi candidează la primăria din Petroşani. Pe când de la Uricani,  la Petrila, toate administraţiile au atras fonduri europene de peste 30 de ori mai mult decât la Petroşani. Aninoasa a atras mai mulţi bani europeni, decât Petroşaniul. E ruşinos şi eu îi înţeleg neputinţa şi faptul că doreşte să facă cumva să atragă fonduri, fiindcă el nu a reuşit”, a spus Lucian Resmeriţă, primar la Lupeni.

Singurii care par să agreeze cumva ideea sunt primarii din Aninoasa şi de la Vulcan, însă, Gheorghe Ile îşi arogă meritul de a fi primul care a vorbit despre asta.
„Nu poate să fie un singur oraş. Eu am propus acum vreo 5 ani să facem un municipiu care să se numească Valea Jiului, cu sectoarele Petrila, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Aninoasa, Lupeni şi Uricani. Atunci, la momentul respectiv, niciun primar nu a acceptat această propunere şi acum Ridzi revine cu ea, dar nu poate să spună că va fi numai la Petroşani”, a precizat Gheorghe Ile, primarul Vulcan.
„Nu cred că ar fi o idee rea. În principiu, eu aş fi de acord, dar sunt şi minusuri şi plusuri. Va fi foarte greu să administrezi toată Valea Jiului,  la o singură primărie. Cum ar fi să vină, de la Uricani, un om să îşi ia o adeverinţă la Petroşani, sau oriunde ar fi sediul central? Probabil, pentru accesarea de fonduri europene ar fi mai bine, dar şi acest lucru se poate realiza printr-un ADI (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară). Nu ştiu dacă cetăţenii ar avea de beneficiat sau de  pierdut”, a menţionat Nicolae Dunca, primar la Aninoasa.
Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara, cel care a gestionat situaţia în mai multe proiecte la nivelul Văii Jiului, a replicat la fel în cazul acestui proiect iniţiat la Petroşani, locul în care are de gând să candideze la fotoliul de primar.
„Valea Jiului, având în vedere cele 6 unităţi administrative, se poate dezvolta şi există cadrul legal, prin Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară. Este exclus, e greoi să fie un singur oraş, dar cu ADI putem. Nimeni nu îşi doreşte un singur oraş”, a adăugat Costel Avram, administrator public al jud Hunedoara.
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, expert în drept administrativ, vine să dea verdictul:
„Aceste proiecte ar fi trebuit puse în practică  de multă vreme, încă de la integrarea de la  1 ianuarie 2007, în UE. Atunci am intrat în aşa numita perioadă a regiunilor. Aceste localităţi, ceea ce s-a întâmplat şi la Deva, ar urma să conlucreze între ele, iar, la un moment dat, să se unească pentru a  constitui comunităţi mari, care să poată accesa programe de dezvoltare. Ideea  este foarte bună, dar presupune, în primul rând o modificare de Constituţie şi de modificare a Legii 1/68, privind amenajarea teritoriul. Problema este un pic mai complicată şi nu cred că, la această dată, din punct de vedere al celor care conduc acum Valea Jiului, sunt pregătiţi să facă acest pas”, a explicat Vasilică Potecă, prefectul judeţului Hunedoara.
Din păcate, procesul ar fi unul de durată şi ar necesita modifîcări de legi.
Valea Jiului s-a constituit în ultimii ani în diverse Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară, conduse pe rând de câte un primar, cu care au atras bani europeni, unul dintre proiecte fiind cel de la Apa Serv.
Diana Mitrache

2 comentarii la „Reacţii dure ale primarilor la ideea „Valea Jiului un singur municipiu”

  • 28 mai 2020 la 14:01
    Permalink

    Primarii majorit??ii localit??ilor din Valea Jiului, evident ca nu vor un singur municipiu, pentru c? îsi pierd ,,scaunele” ?i dispare si birocra?ia stufoas? din prim?rii! La urma urmei, chiar dac? ar fi un singur municipiu cu o singur? primarie la Petro?ani, se pot înfiin?a sedii ale primariei la Petrila, Vulcan, Lupeni pentru mici servicii locale, adevrinte etc. Realizarea unui singur municipiu numit Valea Jiului cu re?edinta la Petro?ani, ar aduce numai avantaje si acest lucru se va întâmpla intr-un viitor mai mult sau mai pu?in apropiat, indiferent ca vor sau nu vor primarii din vale, ca de ex. demagogul Buhaiescu!

    Răspunde
    • 28 mai 2020 la 16:56
      Permalink

      niciodata nu va fi realizabil. pana nu mor cacatii astia de primari, never ever gonna happen. puie msd

      Răspunde

Lasă un răspuns la sandor fekete Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.