Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului a realizat un scurt tutorial prin care încearcă să îi înveţe pe turişti cum să păstreze mediul curat. Zeci de saci cu gunoaie sunt adunaţi de cei din zonă după turiştii care aruncă mizeriile la voia întâmplării.
Potrivit celor de la Parcul naţional Defileul Jiului este foarte simplu de păstrat mediul curat şi anume,  trebuie urmaţi doar câţiva paşi.
”Pasul 1 – dacă aveţi de aruncat de ex. un sac de deşeu, opriţi doar în parcare sau refugiu unde observaţi acest obiect, (sunt în multe parcări) se numeşte tomberon/ container; pasul 2 – ridicaţi capacul tomberonului; pasul 3- aruncaţi deşeul în interiorul tomberonului (este un pas foarte important)! pasul 4- lăsaţi capacul tomberonului (uşor) până se închide; În cazul în care găsiţi tomberonul plin, puteţi suna la numărul de telefon afişat pe tomberon”, arată Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului. Sunt containere puse în tot Parcul Naţional Defileul Jiului. Astfel, cei care tranzitează zonă îşi pot arunca deşeurile în mod civilizat.
Cosmin BACIU