Un laborator  de informatică total echipat, inclusiv cu mobilier, haine şi echipamente sportive, ghiozdane cu rechizite şi burse primesc elevii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani.
Proiectul a fost câştigat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi, din Valea Jiului mai este implicată o şcoală din Vulcan. Proiectul se numeşte „Hai la şcoală! O şansă pentru viitor” şi în el sunt implicaţi elevii liceului, ai şcolii nr 2, ca structură componentă a colegiului şi copiii de grădiniţă.
Liceul are acum un laborator complet utilat. „Noi aşteptam demult, pentru că erau calculatoare, dar mai vechi şi tehnologia evoluează şi e clar că ne doream un laborator nou pentru elevii noştri. În proiect mai sunt şi alte licee tehnologice şi Şoala nr 6 din Vulcan şi liceul nostru. Este un proiect de o anvergură mai mare, dar  foarte benefic pentru toate şcolile, pentru că, prin acest proiect s-au dotat toate şcolile cu mobilier pentru învăţământul primar o sală, una pentru cel preşcolar, iar la liceu această sală de calculatoare. Am primit table interactive, laptopuri, videoproiectoare, iar elevii de liceu şi cei de la a doua şansă au primit burse, ca şi materiale pentru desfăşurarea activităţilor noastre. În plus,  elevii au beneficiat, după orele de curs, de pregătire remedială ”, a spus Camelia Paraschiv, director la Colegiul tehnic Dimitrie Leonida Petroşani.

Proiectul este deja implementat în şcolile beneficiare, dar acum au fost aduse şi materialele ce îi vor aştepta pe elevi la începerea anului şcolar următor.  „Am primit, pentru începutul anul şcolar viitor, pentru toţi elevii din proiect, de la  cei din învăţământul preşcolar, până la cel gimnazial, şi a doua şansă, ghiozdane cu rechizite. O grupă de 30 de elevi, care sunt implicaţi în activităţi sportive, a primit treninguri, tricouri şi adidaşi.    Cu rechizite sunt prinşi elevii până la învăţământul gimnazial, învăţământul liceal şi a doua şansă, beneficiază de burse. Este vorba despre cei de liceu, care primesc 100 de lei pe lună, în perioada în care sunt implicaţi în proiect, iar cei de la a doua şansă, primesc 150 de lei ”, a mai adăugat directorul Colegiului „Dimitrie Leonida”.
Proiectul a început în 2019 şi se va finaliza în anul 2021, iar din toamnă vor primi şi rechizitele şi îmbrăcămintea.
”Hai la Şcoală ! O şansă pentru viitor” este un proiect derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Primăria Vulcan, Asociaţia Aladin şi Casa Corpului Didactic Deva, fiind finanţat de Uniunea Europeană în cadrul POCU 2014-2020.
Până acum, tinerii au avut mai multe activităţi, iar recent, înainte de intrarea în starea de urgenţă, au participat la un seminar de prezentare cu tema ”Abandonul şcolar între ignorare şi îngrijorare”.
Diana Mitrache