Comisia Europeană a aprobat toate cererile transmise de 18 state membre, inclusiv România, pentru  acordarea de sprijin în pregătirea planurilor lor teritoriale pentru  tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic.
Fiecare stat membru a trebuit să întocmească un astfel de plan pentru a avea acces la finanţarea acordată în cadrul Mecanismului pentru o tranziţie justă, se arată într-un comunicat al  executivului comunitar. Comisia a acordat deja sprijin prin intermediul PSRS pentru a contribui la pregătirea unor strategii economice pe termen lung pentru tranziţia lor spre o economie fără cărbune, cum ar fi şi regiunea Valea Jiului. Mecanismul pentru o tranziţie justă face parte din Planul european de investiţii aferent Pactului verde european şi va mobiliza cel puţin 100 miliarde de euro sub formă de investiţii pentru a oferi un sprijin specific suplimentar regiunilor care sunt cel mai afectate de tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic şi care au o capacitate mai mică de a face faţă acestei provocări. Comisia oferă sprijin rapid statelor membre prin intermediul Programului de sprijin pentru reforme structurale (PSRS), pentru a susţine pregătirea planurilor lor teritoriale de tranziţie justă şi, astfel, pentru a pune în aplicare Pactul verde european.
Maximilian GÂNJU