Echipajele de salvatori montani ne avertizează să nu plecăm pe munţi. Asta, pentru că este periculos, a nins, zăpada depusă poate produce avalanşe, iar traseele nu sunt sigure. În plus, Ordonanţele militare nici nu permit aşa ceva.
„Ridicarea temperaturilor face ca zăpada să cadă acolo unde temperaturile au crescut. Apoi, traseele nu sunt acum recomandate, dată fiind pandemia şi ordinele de restricţii. Nu le recomandăm turiştilor să le parcurgă în această perioadă. Nu sunt într-o stare foarte bună, sunt copaci căzuţi pe trasee şi aşteptăm vremuri mai bune”, a spus Ovidiu Bodeanu, şef Salvamont Hunedoara.
Salvamont Hunedoara monitorizează traseele închise şi începe pregătirea lor pentru momentul în care se vor ridica interdicţiile, deoarece acum sunt interzise toate acţiunile pe munţi.
În această perioadă, salvatorii montani continuă  patrularea în zonele turistice, unde sunt echipe ce fac patrulări. „Avem patrule la bazele importante, cum sunt cele de la Rîuşor, la Alunii Negri, În Straja şi Parâng, însă, noi încercăm să limităm şi mişcările noastre de la bază în oraş şi invers”, a mai spus Bodeanu.
În aceste zile, salvatorii montani hunedoreni pregătesc materialele pentru semnalizarea şi remarcarea traseelor turistice acolo unde va fi nevoie. Până vineri şi după sărbătorile de Paşte se vor schimba plăcuţele indicatoare şi stâlpii de susţinere pentru semnalizarea celor trei trasee din munţii Poiana Ruscă, dar şi a celor care pornesc de la poalele masivului Retezat.
Potrivit directorului Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Hunedoara, Ovidiu Bodean, se va lucra în echipe de 2-3 salvamontişti, componenţa echipei urmând a fi schimbată odată la două zile, în funcţie de volumul de muncă. Treptat se va trece şi la verificarea şi curăţarea traseelor turistice aflate în masiv, precum şi la evaluarea refugiilor situate la altitudine. Aici, stratul de zăpadă este încă destul de consistent, iar din acest motiv degajarea trunchiurilor căzute pe poteci şi repararea podeţelor este pentru moment dificil de realizat. Salvamontiştii hunedoreni le recomandă iubitorilor de drumeţii să renunţe, deocamdată, la parcurgerea traseelor turistice, până la ridicarea interdicţiilor
Diana Mitrache