Liderii minerilor au cerut la Bucuresti investitii la Paroseni

Liderii sindicatului Muntele s-au întâlnit la Bucuresti cu ministrul Economiei Virgil Popescu, cãruia, dupã ce i-au prezentat situatia în care se aflã Complexul Energetic Hunedoara, au cerut investitii.
Au vorbit despre Termocentrala Paroseni si necesitatea de a  construi acolo un grup energetic alimentat pe gaz.  „I-am solicitat ministrului sã demareze rapid un studiu de  fezabilitate pentru grupul pe gaz care  trebuie realizat la Paroseni, pe lângã cel pe cãrbune. Este vorba despre un grup de pânã la 110 MWatti si am cerut sprijin ca sã gãsim bani europeni pentru aceastã investitie, pentru cã sunt niste capitole la Comisia Europeanã, care ne permit sã realizãm astfel de investitii din bani europeni”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
Toate aceste doleante au fost expuse, alãturi de cei doi administratori, cel judiciar si cel special, de la CEH, iar necesitatea unui grup pe gaz la Paroseni, vine tocmai în contextul înfiintãrii Complexului Energetic Valea Jiului.
„Pe de o parte,  ne-ar permite nouã, celor din Complexul Energetic Valea Jiului, functionarea cu Paroseniul în nouã structurã, pentru a  elimina un eventual risc, ca grupul pe cãrbune sã se defecteze. Este un risc dacã rãmânem cu un singur grup pe cãrbuni la Termocentrala Paroseni. Pe de altã parte, ar si realizã mixul energetic de care toatã lumea vorbeste”, a mai explicat liderul minerilor.  Minerii din Valea Jiului au cerut asta si vechiului Guvern, care agrease ideea, iar  specialistii au spus si atunci cã la paroseni este pretabil un grup energetic alimentat pe gaz cu o capacitate între 75 si 110 MWatti.
Diana Mitrache

Advertisements

3 comentarii la „Liderii minerilor au cerut la Bucuresti investitii la Paroseni

  • 11 decembrie 2019 la 19:58
    Permalink

    Vrem investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan , astea sunt mai importante !!!

  • 12 decembrie 2019 la 08:53
    Permalink

    Aceeasi Marie …., alta balarie.

  • 14 decembrie 2019 la 20:07
    Permalink

    Pai, mai ,,mineri”,liderii tai nu stiu care sunt prioritatile?Tot postezi,ca un nebun.acelasi lucru!Argumenteaza,mai desteptule,dar concret,ce investititii crezi tu ca trebuie facute la cele doua mine si care vor fi rezultatele?Intelegi?Sau esti dus cu pluta?Exemplifica,la obiect,trebuie investiti x lei pentru cutare lucru si ca urmare productia creste cu y tone intr-un sut,investitia amortizandu-se in (de ex.) sase luni!Vino cu solutia salvatoare pentru mineritul din Vale!

Comentariile sunt închise.