Samuel Dioane, la momentul bilantului

Samuel Dioane, directorul Complexului Energetic Hunedoara, a fãcut un bilant al celor mai importante realizãri ale sale. A preluat mandatul cu planuri mari, însã situatia financiarã a societãtii nu au permis aplicarea acestora. Existã însã douã  realizãri majore cu care directorul general al CEH se mândreste. Este vorba de  prelungirea activitãtii la minele Lupeni si Lonea, dar si  angajarea unor  persoane în sistemul minier.
“La momentul acceptãrii functiei m-am gândit la douã aspecte foarte  importante. Primul a fost o minã aflatã pe un program de închidere si intratã pe nepregãtite pe un  program de închidere în 2016 printr-o discutie la ceas de searã. Am venit cu gânduri clare sã demonstrez ca specialist si este clar cã un om care lucreazã de 24 de ani în minã si care vede o minã de la a la z si începe de la muncitor necalificat si ajunge pânã la functia de director general  si ca salvator din 2001, stiu cam cu ce se mãnâncã mineritul. Am stiut cã siguranta abatajelor si a zãcãmântului si a oamenilor care lucreazã acolo trebuie pusã pe primul plan. Alãturi de cei din Complexul Energetic care o parte din ei sunt buni specialisti dar ei veneau doar cu partea teoreticã. Am cerut mai multe pãreri iar dupã aceea am mers la Ministerul Energiei unde mi-au spus cã s-ar putea sã am dreptate sau nu. A venit un studiu de la INSEMEX care a  certificat ceea ce am spus eu dar Uniunea Europeanã a cerut alt studiu care a fost la fel si ne-au dat între patru si sase ani. Acest lucru eu îl consider o realizare pentru cã la cele douã exploatãri de la Lupeni si Lonea, oamenii sã nu aibã surprize dupã închiderea minelor si ecologizare. Ca o altã realizare am fost  convins cã personalul nu este suficient si am fãcut un numãr de angajãri. O parte sunt cei care au plecat cu Ordonanta 97, care au fost specialisti, si o parte din ei oameni tineri”,  a declarat Samuel Dioane,  directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Samuel Dioane a fost numit director general al Complexului Energetic Hunedoara în data de 4 iunie 2018. Acesta a activat în domeniul minier din anul 2001, atunci când a devenit salvator minier la mina Lonea. Dioane Samuel este absolvent al Universitãtii din Petrosani, Facultatea de Inginerie Mecanicã si Electricã. Tot la institutia de învãtãmânt superior din Valea Jiului, Dioane Samuel a urmat si cursurile de masterat în domeniul Managementul resurselor umane.
Cosmin BACIU

7 comentarii la „Samuel Dioane, la momentul bilantului

  • 2 decembrie 2019 la 19:45
    Permalink

    Wooow, unde era marele specialist in minerit, ia zi cu ce se mananca mineritul ? In niciun caz cu lingura sau furculita.
    Poate te pricepi la oi, vaci ?i saxofon,dar, habar nu ai de minerit.
    Ce specialisti ai angajat? 90 % din cei angajati sunt putori din Cimpa, Lonea si Jiet.
    Ai avut planuri mari cand ai ajuns director general? Cred c? de vila vorbesti, da ai dreptate, e cam mare.

    Răspunde
  • 2 decembrie 2019 la 19:53
    Permalink

    Vorbiti si daca sau facut investitii importante la Mina Livezeni si Mina Vulcan ?

    Răspunde
    • 6 decembrie 2019 la 13:11
      Permalink

      Daa s-a angajat toti fratii la uni functi si La care no putut bani la greu. Si o mai angajat o hoarda de fufe cred plimba hartii pe bani multi si sio luat argati de la mina sai lucre la casa. In rest vai p.. A lui nulitate

      Răspunde
  • 3 decembrie 2019 la 09:50
    Permalink

    Plimba ursu’ cu investitiile tale !

    Răspunde
  • 3 decembrie 2019 la 22:34
    Permalink

    de ce nu ati preluat angajati de la SNIM?bine ca luati materiale moca

    Răspunde
  • 4 decembrie 2019 la 16:28
    Permalink

    Un mare pristanda, cel mai slab pregatit din toti directorii care au existat in mineritul din vale! Presul lui Nistor! Mars acas?!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.