Pentru cã SC Apa Serv Valea Jiului este un exemplu pentru felul în care s-au cheltuit banii europeni pe dezvoltarea sistemului de aductiune a apei si pentru canalizare, ministrul Fondurilor Europene  Roxana Mînzatu vine la Petrosani.
Este o primã vizitã pe care o face un oficial, dupã ce Rovana Plumb a semnat la Petrosani pentru investirea a 90 de milioane de euro în  sistemul de apã si canal.
„Sâmbãtã, în Valea Jiului se va afla ministrul Fondurilor Europene. La ora 9,30 va fi o întâlnire la sediul societãtii pentru a arãta un operator de bune practici, cel care a semnat primul din România contractul pe POIM, care atrage bani europeni”, a declarat Costel Avram, administrator public al judetului Hunedoara. Ministrul Roxana Mînzatu vrea, potrivit oficialilor judeteni, si sã se întâlneascã cu primarii din Valea Jiului, pentru a discuta despre  programul de dezvoltare denumit generic ITI – Investitie Teritorialã Integratã. Acesta este, în opinia celor de la Bruxelles, cheia dezvoltãrii imediate acestei zone, dupã modelul ITI Delta Dunãrii si discutiile  vor avea ca scop implementarea acestuia în zona noastrã,. „Va avea o întâlnire cu toti primarii din Valea Jiului pe programul ITI. Va fi prezent si presedintele CJH (n.r. Mircea Bobora) si, împreunã cu doamna ministru discutãm despre pasii care trebuie fãcuti pentru ca Valea Jiului, alãturi de Delta Dunãrii, sã fie o zonã în care programul ITI sã aducã  acea plus valoare pe care o asteptãm demult. Sperãm cã doamna Roxana Mînzatu va pune punctul pe i”, a mai spus administratorul public al judetului Hunedoara.
Platforma europeanã de discutii legate de zonele miniere în tranzitie, va  acorda, printr-un organism care se numeste START, asistentã tehnicã pentru stabilirea prioritãtilor si a strategiilor ce urmeazã sã fie aplicate în zone miniere. Aplicatia  trebuie depusã pânã la data de 20 septembrie, iar noutatea a fost cã primarii din Valea Jiului au fost primii ce au semnat un memorandum.
Diana Mitrache