Soarta termocentralelor din cadrul CEH, decisã în februarie

Soarta celor douã termocentrale din cadrul Complexului Energetic Hunedoara va fi decisã luna viitoare. Instanta de la Tribunalul Hunedoara a amânat atât în cazul termocentralei Paroseni, cât si în cazul termocentralei Mintia.
Mintia – situatie criticã
Situatia termocentralei Mintia este criticã. Lipsa investitiilor de mediu si-a pus amprenta asupra entitãtii. Tocmai din cauza neconformãrii la cerintele de mediu, activitatea  termocentralei a fost  suspendatã de Garda de Mediu încã din anul 2015. Numai cã oficialii CEH au contestat decizia în instantã. Astfel, agonia  termocentralei de la Mintia a fost prelungitã pânã în luna februarie. Mai exact, pentru data de 25 februarie a fost amânat termenul de judecatã în care CEH se judecã cu Garda de Mediu.  O decizie în acest dosar deja existã, atunci când instanta de fond a mentinut procesul verbal prin care a fost suspendatã activitatea termocentralei. Dosarul în care se judecã apelul  se aflã pe rolul Tribunalului Hunedoara din luna aprilie a anului 2017.  Garda de Mediu a  dispus sistarea activitãtii termocentralei Mintia, în anul 2015. Sanctiunea a venit ca urmare a faptului cã la Mintia nu sunt îndeplinite conditiile de mediu cerute de UE.
Termocentrala Paroseni – conformã
Termocentrala Paroseni îndeplineste, în prezent, toate obligatiile de mediu. Unitatea a fost modernizatã, iar lucrãrile s-au încheiat. Numai cã tot în anul 2015, la fel ca în cazul termocentralei Mintia, si activitatea termocentralei Paroseni a fost suspendatã. În anul 2017, Complexul Energetic Hunedoara a avut câstig de cauzã la Judecãtoria Petrosani. Instanta de fond care a judecat procesul dintre Garda de Mediu si Termocentrala Paroseni a decis anularea raportului prin care se suspenda  activitatea termocentralei. Mai mult amenda primitã a fost redusã de la 40 mii lei, la 30 mii lei.
Monika BACIU

5 comentarii la „Soarta termocentralelor din cadrul CEH, decisã în februarie

  • 16 ianuarie 2019 la 19:15
    Permalink

    nici o problema si in februarie va fii ca in ianuarie adica cat timp sunt bani la bugetul statului dormim linistiti

    Răspunde
  • 16 ianuarie 2019 la 20:02
    Permalink

    Termocentrala Paroseni este modernizata mai trebuie Termocentrala Mintia sa indeplineasca conditiile de Mediu . Cred ca Termocentralele din Gorj de la Complexul Energetic Oltenia au fost modernizate din bani de la bugetul statului (bani nostri publici) .

    Răspunde
  • 17 ianuarie 2019 la 09:07
    Permalink

    se stie deja,mintia se inchide si ramane paroseniul cu minele vulcan si livezeni

    Răspunde
    • 17 ianuarie 2019 la 09:35
      Permalink

      Si carbune de unde, daca acum 4 mine dau jumatate din necesar ??

      Răspunde
  • 18 ianuarie 2019 la 13:49
    Permalink

    Pentru ca avem un trai mai bun multumim actualilor si fostilor liderii de sindicat aserviti politic si mai ales partidului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.