Minerit

Soarta termocentralelor din cadrul CEH, decisã în februarie

Soarta celor douã termocentrale din cadrul Complexului Energetic Hunedoara va fi decisã luna viitoare. Instanta de la Tribunalul Hunedoara a amânat atât în cazul termocentralei Paroseni, cât si în cazul termocentralei Mintia.
Mintia – situatie criticã
Situatia termocentralei Mintia este criticã. Lipsa investitiilor de mediu si-a pus amprenta asupra entitãtii. Tocmai din cauza neconformãrii la cerintele de mediu, activitatea  termocentralei a fost  suspendatã de Garda de Mediu încã din anul 2015. Numai cã oficialii CEH au contestat decizia în instantã. Astfel, agonia  termocentralei de la Mintia a fost prelungitã pânã în luna februarie. Mai exact, pentru data de 25 februarie a fost amânat termenul de judecatã în care CEH se judecã cu Garda de Mediu.  O decizie în acest dosar deja existã, atunci când instanta de fond a mentinut procesul verbal prin care a fost suspendatã activitatea termocentralei. Dosarul în care se judecã apelul  se aflã pe rolul Tribunalului Hunedoara din luna aprilie a anului 2017.  Garda de Mediu a  dispus sistarea activitãtii termocentralei Mintia, în anul 2015. Sanctiunea a venit ca urmare a faptului cã la Mintia nu sunt îndeplinite conditiile de mediu cerute de UE.
Termocentrala Paroseni – conformã
Termocentrala Paroseni îndeplineste, în prezent, toate obligatiile de mediu. Unitatea a fost modernizatã, iar lucrãrile s-au încheiat. Numai cã tot în anul 2015, la fel ca în cazul termocentralei Mintia, si activitatea termocentralei Paroseni a fost suspendatã. În anul 2017, Complexul Energetic Hunedoara a avut câstig de cauzã la Judecãtoria Petrosani. Instanta de fond care a judecat procesul dintre Garda de Mediu si Termocentrala Paroseni a decis anularea raportului prin care se suspenda  activitatea termocentralei. Mai mult amenda primitã a fost redusã de la 40 mii lei, la 30 mii lei.
Monika BACIU

5 comentarii la „Soarta termocentralelor din cadrul CEH, decisã în februarie

  • nici o problema si in februarie va fii ca in ianuarie adica cat timp sunt bani la bugetul statului dormim linistiti

  • Termocentrala Paroseni este modernizata mai trebuie Termocentrala Mintia sa indeplineasca conditiile de Mediu . Cred ca Termocentralele din Gorj de la Complexul Energetic Oltenia au fost modernizate din bani de la bugetul statului (bani nostri publici) .

  • se stie deja,mintia se inchide si ramane paroseniul cu minele vulcan si livezeni

  • Si carbune de unde, daca acum 4 mine dau jumatate din necesar ??

  • Pentru ca avem un trai mai bun multumim actualilor si fostilor liderii de sindicat aserviti politic si mai ales partidului.

Comentariile sunt închise.