Bazinul didactic si Cinematograful din Petrosani, ideale pentru petrecerea timpului liber

Bazinul didactic si Cinematograful din Petrosani sunt douã din obiectivele municipalitãtii care nu sunt generatoare de profit, însã care genereazã activitãti sociale.  Cinematograful din Petrosani, inaugurat în primãvara anului trecut, nu aduce profit, dar nici nu genereazã pierderi. Investitia, una solicitatã de cetãteni, îsi aratã efectele.
Mii de petrosãneni si nu numai au trecut pragul cinematografului de la momentul inaugurãrii si pânã în prezent. În schimb, pierderi genereazã bazinul didactic, dar, potrivit autoritãtilor locale, si acestea s-au redus considerabil.
De la 20.000 de lei lunar, pierderile au ajuns la circa 8.000 de lei lunar.
“La cinematograf suntem pe zero, adicã veniturile au fost aproximativ egale cu cheltuielile. La bazinul de înot a fost un an bun, în sensul în care pierderea care o aveam programatã a ajuns la 8000 de lei/lunã. În acest moment la bazin mergem cu un deficit de 8000 de lei/lunã. Când am pornit aveam si un deficit de 20.000 de lei/lunã. Asta înseamnã cã sunt mult mai multi oameni care merg la bazin”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Bazinul didactic din Petrosani, unic la nivelul Vãii Jiului, ar putea fi promovat si în celelalte localitãti, astfel turistii care vin aici din alte zone ale tãrii sã afle despre acest obiectiv.
Monika BACIU

Advertisements

Un comentariu la „Bazinul didactic si Cinematograful din Petrosani, ideale pentru petrecerea timpului liber

  • 8 ianuarie 2019 la 20:25
    Permalink

    Pentru Bazinul Didactic de Inot ar trebui mai multa reclama (ex. panouri informative , …) .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.