Senatorul Cristian Resmeritã, foc si parã pe Casa de Pensii!

 

Senatorul Cristian Resmeritã pune presiune pe Casa Nationalã de Pensii pentru recalcularea pensiilor beneficiarilor Legii 221/2018.  Legea nr. 221/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede recalcularea pensiilor celor care au lucrat în grupele I si II de muncã si ale cãror drepturi la pensie au fost deschise înainte de 01.01.2011, ar fi trebuit sã trebuit sã fie pusã în aplicare începând cu data de 01.10.2018.
Numai cã acest lucru nu s-a întâmplat. Au trecut trei luni peste termenul stabilit, iar zeci de mii de pensionari încã asteaptã sã înceapã recalcularea.  Senatorul Cristian Resmeritã, cel care a fost initiatorul legilor prin care s-a modificat Legea Pensiilor pentru pensionarii mineri care au lucrat în grupele I si II de muncã, astfel încât acestia sã beneficieze de pensii corecte pe mãsura muncii grele pe care au prestat-o, a solicitat Ministrului Muncii  Lia Olguta Vasilescu prin întrebarea adresatã în luna octombrie, sã comunice data la care va începe recalcularea potrivit Legii 221/2018.
Conform rãspunsului cu nr 13849/16.11.2018 primit de la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale,  serviciile de asistentã tehnicã  pentru efectuarea recalculãrii se aflã în faza de evaluare tehnicã, însã pensionarii vor primii drepturile retroactiv începând cu data de 01.10.2018 conform legii.
“Voi continua sã fac toate demersurile necesare, astfel încât Casa Nationalã de Pensii sã înceapã în cel mai scurt timp recalcularea pensiilor pentru beneficiarii Legii 221/2018.  Având în vedere cã acestia au o vârstã înaintatã si legea ar fi trebuit sã producã efecte încã de la 1 octombrie”,  a declarat Cristian Resmeritã, senator PSD.
Oficialii Casei Nationale de Pensii sustin cã nu existã un termen pentru emiterea deciziilor de recalculare. Astfel, pensionarii pot sã astepte.
”Dupã cum este deja cunoscut, Legea nr.22112018 este prevãzutã a se aplica într-un interval de 12 luni de la intrarea în vigoare, respectiv în perioada 01.10.2018 – 30.09.2019. Textul de lege nu impune o datã anume pentru emiterea deciziilor de recalculare, respectiv pentru plata noilor drepturi de pensie. Singurele dispozitii obligatorii se referi la: data de la care se acordã noile drepturi pentru toti beneficiarii acestei legi, respectiv 01 octombrie 2018, implicit plata  drepturilor restante cuvenite de la aceastã datã si pânã în luna în care are loc primirea cuantumului majorat; Mentinerea cuantumului cel mai avantajos; Derularea procesului din oficiu, fãrã a fi depuse cereri de  recalculare;  Încheierea procesului de recalculare la data de 30 septembrie 2019”, sustin oficialii CNPP. Peste 10.000 de pensionari din judetul Hunedoara asteaptã sã le fie recalculate  pensiile.
Monika BACIU

8 thoughts on “Senatorul Cristian Resmeritã, foc si parã pe Casa de Pensii!

  • 4 decembrie 2018 at 20:32
    Permalink

    multe legi sau dat si nu sau respectat, dar la cei care au esit din 2011 la ei sa respectat,de ce nu se aplica acealasi calcul pentru toti mineri ,cum ar fi bruturile realizate pe toti ani lucrati , valoare pe ani care ai avut ca grupa ,de exemplu la 20 ani subteran ai 30 de ani,si imparti la 20 ,ca atata este stagiu de cotizare la grupa 1,,, si este si programul facut pe soft,,, asa cu noua lege din 2018 ,de recalculare este ,zaharele,…

    Reply
  • 4 decembrie 2018 at 21:37
    Permalink

    Cât de penibil poate fi!

    Reply
  • 4 decembrie 2018 at 22:17
    Permalink

    senatorul mananca rahat cu galeata. dar pe de alta parte si astia de la casa de pensii sunt de o nesimtire si o indolenta … in familie e un dosar depus in 15 august, care inca nu are raspuns. astazi, 4 decembrie. Iar cand le spui ca legea zice 45 de zile, urla la tine ca descreieratele… iar cand le umpli frigiderul tot ele se supara.

    Reply
  • 5 decembrie 2018 at 08:04
    Permalink

    E mai mult para decat foc.Daca era sa fi fost pentru ei, gaseau si soft , banii necesari, asa daca-i vorba de poulime pot astepta cel putin un an, cand multi dintre ei se duc si nu se mai intorc.Senatorul face un joc de imagine, poate, poate poulimea il mai voteaza o tura…

    Reply
  • 5 decembrie 2018 at 08:06
    Permalink

    Promisiuni desarte si…minciuni !! stiti citi pensionati mor intr-o luna,….doua,…trei ??? De fapt asta se asteapta si pe asta sunt bazate calculele de mariri !!!! Asta a devenit Romania de 30 de ani incoace !! Minciuni,….umilinte pe unde te duci,jecmaneli la tot pasul Sa te mai mindresti ca esti roman ??? trebuie sa fi dus cu pluta rau.

    Reply
  • 5 decembrie 2018 at 18:27
    Permalink

    MINTE CA U NESIMTIT CARE SI A VOTAT PENSIE SPECIALA CARE A VOTAT LEGI CARE SA I SCAPE TATICUL HOT DE PUSCARIE ASTA E GARGARA PENTRU CA SE APROPIE ALEGERILE SENATORUL SI A LUAT CASE SI MOSI LA TIMISOARA IL DOARE IN CUR DE VALE SI OAMENII DE AICI…UN MINCINOS

    Reply
  • 25 ianuarie 2019 at 21:49
    Permalink

    Pensionarii mineri isi cer drepturile. Scrisoare deschisa adresata ministrului Muncii

    Stimate domnule ministru, predecesoarea dv la conducerea Ministerului Muncii, doamna Lia Olguta Vasilescu, in nenumaratele sale aparitii la diferite televiziuni, explica prin exemple comparative ca toate pensiile cresc, incepand cu septembrie 2021, fata de anii precedenti, spre a ne convinge cat de eficienta este noua formula de calcul, dar, prin omisiune, niciodata nu a dat vreun exemplu de crestere a pensiilor celor din grupa I – conditii speciale de munca, prin care sa arate, tot prin comparatie, o pensie calculata prin actuala formula de calcul si cum va arata aceeasi pensie calculata prin noua formula de calcul. Se pare ca aceasta atitudine ati preluat-o, odata cu conducerea ministerului, avand in vedere faptul ca nici dv nu faceti referire la calculul pensiilor celor din grupa I – conditii speciale de munca, prin noua formula de calcul.

    Nedreptatea care se va face din nou asupra acestor categorii de pensionari o voi argumenta prin simularea unui exemplu de pensie calculata prin actuala formula de calcul, cat si prin noua formula de calcul pentru un pensionar din grupa I – conditii speciale de munca.

    Pensie calculata prin actuala formula

    – ianuarie 2021 – august 2021

    – puncte realizate: exemplu – 60

    – punctaj: 60:20 (stagiul complet de cotizare) = 3

    – valoarea punctului de pensie : 1875

    – pensia: 3 X 1875 = 5.625 lei

    Pensie calculata prin noua formula

    – septembrie 2021 – decembrie 2021

    – puncte realizate: tot 60

    – valoarea punctului de referinta: 75

    – pensia: 60 X 75 = 4.500 lei

    Se observa clar diferenta destul de mare dintre cele doua pensii, respectiv 1.125 lei. Exemplul releva, fara echivoc, faptul ca noua formula de calcul este nedreapta, se poate spune discriminatorie, inventata, voalat, cu scopul de a elimina grupele de munca, (vizand in principal pensionarii din grupa I/conditii speciale de munca)

    In Romania, pensiile, nu ma refer la cele speciale, sunt foarte mici si nimeni nu este impotriva majorarii lor, dar totul trebuie facut in mod echilibrat pentru toate categoriile de pensionari si nu potrivit vorbei din popor: „pentru unii muma, pentru altii ciuma”.

    Pentru orice guvern, este meritoriu ca majorarile cele mai mari de pensii sa fie facute celor ce reprezinta cel mai mare procent din numarul pensionarilor, respectiv celor din categoria conditii normale de munca. Pensiile acestora pot fi majorate si prin impartirea numarului de puncte la 25 in loc de 30 sau 35 si se obtine un punctaj mediu mai mare, punctaj care inmultit cu valoarea punctului de pensie ne da o majorare a pensiei in aceeasi marime precum si in situatia aplicarii noii formule de calcul.

    Astfel, aceasta varianta pastreaza punctajul mediu anual pentru a fi luat in calcul, mentinand, in acest fel, actuala formula de calcul, fara a mai fi nevoie de o noua formula de calcul, element determinant in discriminarea celor din grupa I – conditii speciale de munca, formula, citez ministrul muncii – „pe care noi am reusit sa o gasim”.

    Nu este drept ca prin „gasirea” unei noii formule de calcul, sa stii dinainte ca zeci de mii de pensii nu se vor majora, dupa care sa vii sa invoci prevederea referitoare la situatia in care, in urma recalcularii, rezulta o pensie mai mica decat cea in plata, se mentine pensia in plata. In acest caz, prevederea devine amagitoare (inselatoare), iar fapta unei asemenea erorii facute in mod tendentios nu poate fi scuzabila.

    O asemenea ambigua formula de calcul a pensiilor, asemanatoare cu cea introdusa de regimul Basescu – Boc – Roberta Anastase, prin art.102 din actuala lege 263/2010 care a dus la saracirea pensionarilor, genereaza situatii de interpretare modificand calculul pensiilor in functie de guvernul aflat la putere.

    Stimate domnule ministru, niciodata vreun specialist in domeniul pensiilor nu a explicat „cap-coada” ce s-a intamplat cu legea 192/2015, lege ce se refera la grupele de munca. Consider ca stiti despre recalcularea pensiilor, prin aceasta lege, care trebuia efectuata in termen de 24 luni, cu drepturile ce se cuvin si se platesc cu data de 1 ianuarie 2016.

    Timp de un an si jumatate nu s-a emis nicio decizie de pensie, din motivul lipsei softului.

    Pentru a iesi din incurcatura, guvernul PSD-ALDE, in mod voit, tacit si iresponsabil, a emis HG 291/05/2017, hotarare total dezavantajoasa pentru pensionarii din perioada 1990 – 31 decembrie 2010, prevazuti a li se face recalcularea pensiilor, hotarare ce introduce un nou aliniat, prin care stagiile complete de cotizare utilizate la determinarea punctajului anual vor fi prevazute in anexa 5 la lege, respectiv stagii cuprinse intre 30 – 35 ani. Prin introducerea respectivului aliniat, din luna august 2017, repede s-a gasit softul de care era nevoie pentru a recalcula pensiile in cuantum mai mic decat cele aflate in plata, desi in legea 192/2015 este vorba de majorari a punctajelor cu 50% pentru cei care au desfasurat activitati in locuri de munca grupa I – conditii speciale, cu folosirea stagiului complet de cotizare de 20 ani, si majorarea punctajelor anuale cu 25% pentru cei care au desfasurat activitati incadrate in grupa a II-a de munca – conditii deosebite, cu folosirea stagiului complet de cotizare de 25 ani.

    HG 291/2017, semnata si de catre Ministrul Muncii, doamna Olguta Vasilescu, cea care vorbea cu patima de „inlaturarea inechitatilor”, a impiedicat punerea in aplicare a Legii 192/2015, mentinand in continuare inechitatile, fapt ce a dus la o discriminare intre cei care au iesit la pensie in aceleasi conditii, dar in perioade diferite, respectiv intre cei care s-au pensionat inainte de anul 2011 si cei care au iesit la pensie dupa 2011, in baza legii 155/2016, prin care stagiul complet de cotizare ce s-a folosit este de 20 ani.

    Daca legea 192/2015 se aplica de la data 01/01/2016, totul ar fi fost normal precum in cazul aplicarii legii 155/2016, dar aparitia H.G. 291/2017, cu ambiguitatile aferente, a dus la calcule eronate, generand nemultumiri in randul pensionarilor din grupa I – conditii grele de munca, pricina care i-a determinat pe multi pensionari sa-si caute dreptatea in instantele de judecata, prin depunerea de actiuni in contradictoriu cu casele locale de pensii care nu s-au conformat legii 192/2015.

    Hotararile judecatoresti au inceput a fi castigate pe banda rulanta de catre pensionarii reclamanti, hotarari ce obliga casele de pensii la emiterea unor decizii de recalculare a drepturilor de pensie, apartinand pensionarilor, incepand cu 01.01.2016, prin cresterea cu 50% a punctajelor anuale realizate in perioada in care pensionarii au desfasurat activitati de munca in conditii speciale, prin utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 ani.

    Situatia devenind destul de apasatoare pentru perdanti, acestia s-au gandit sa opreasca valul de actiuni din instante si au elaborat legea 221/2018, cu aplicare de la 01.10. 2018 in termen de 12 luni, lege care aduce doar partial recalculari reparatorii pensionarilor nedreptatiti.

    Se poate observa clar ca SCOPUL elaborarii amagitoarei legi 221/2018 este mai degraba un soi de razbunare, de a mai pacali pensionarii prin neplata retroactiva a diferentelor de bani incepand cu data de 01.01.2016. Pana la acest moment, nu s-a emis nicio decizie de pensie in baza legii 221/2018, cauza fiind aceeasi, invocarea eternului motiv de lipsa soft, sau posibil si o tragere de timp pentru emiterea unui „dar” asemanator cu HG.291/2017, care a schimbat legea 192/2015 in defavoarea pensionarilor.

    In concluzie, din septembrie 2021, pensiile celor din grupa I – conditii speciale de munca NU se vor majora, fiind singura categorie care totusi va „beneficia” de o majorare, aceea a stagiului de cotizare de la 20 ani (obtinut prin lege) la 25 de ani, majorare ce va diminua pensiile, prin impartirea numarului total de puncte la 25 in loc de 20, situatie cand Legea 155/2016 nu va mai fi valabila, deciziile de pensii emise de catre instantele de judecata, prin aplicarea corecta a legii 192/2015, nu vor mai fi valabile, Legea 221/2018 va fi istorie, toate acestea devin cadouri „otravite”, ca efect al aplicarii noii formule de calcul, „gasita” de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, minister cu care se vor lupta din nou in instantele de judecata cei nedreptatiti, bineinteles, cei care nu vor parasi sistemul pe cale naturala.

    Stimate domnule ministru, sunt un pensionar miner, membru al asociatiei Liga pensionarilor mineri Valea Jiului, care in urma cu cinci luni am adresat, pe tema noii formule de calcul, scrisori deschise sustinute de „Liga pensionarilor mineri Valea Jiului” atat fostului ministru al muncii, doamnei Lia Olguta Vasilescu, primului ministru doamnei Viorica Dancila, cat si comisiilor de munca din cadrul Parlamentului. Aceste demersuri au fost prezentate, in data de 05.09.2018, si in parlamentul Romaniei, de catre senatorul PNL de Hunedoara, doamna Eleonora Harau, printr-o declaratia politica ce cuprindea intrebarea: „Oare de ce atata ostilitate fata de pensionarii care si-au desfasurat activitatea in conditii speciale de munca”. Pana acum nu am primit niciun raspuns din partea celor carora m-am adresat, aspect care as dori sa nu se repete si de aceasta data prin nerespectarea legii. De asemenea, nu am cunostinta nici de emiterea vreunui raspuns la interpelarea doamnei senator Harau Eleonora, careia pensionarii grupei I – conditii speciale de munca din Valea Jiului, si nu numai, ii multumim.

    Stimate domnule ministru, in interventiile dv la diferite televiziuni repetati des cuvintele „grija pentru parintii si bunicii nostri”, dar sub paravanul unor cuvinte frumoase, nu as vrea sa se ascunda o realitate urata, cum de obicei intalnim la unii politicieni demagogi. Sa nu uitam de cele spuse de Abraham Lincoln: „poti sa prostesti unii oameni tot timpul si totii oamenii un timp, dar nu poti sa prostesti totii oamenii tot timpul”

    Cu consideratie,

    Petre LUNGOCI

    https://ziarmm.ro/pensionarii-mineri-isi-cer-drepturile-scrisoare-deschisa-adresata-ministrului-muncii/?fbclid=IwAR15xbZL75T668aujwCBjzFrObBjRT0OqstGGd5mAUJBLtkBQxOEYXkAQLw

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *