Pentru a marca ziua internationalã a persoanelor cu dizabilitãti AJOFM Hunedoara în parteneriat cu DGASPC Hunedoara, organizeazã evenimentul Bursa Locurilor de Muncã pentru Persoanele cu Dizabilitãti, în data de 3 decembrie 2018.
Evenimentul va fi organizat în cadrul Agentiei Locale Deva, din Piata Unirii,  nr. 2, între orele 10.00 – 13.00. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie cresterea gradului de ocupare pentru persoanele cu handicap, în conformitate cu prevederile art. 78, alin. (1) din Legea nr. 448/2006 republicata, care prevede încadrarea în muncã a persoanelor cu handicap conform pregãtirii lor profesionale si capacitãtii de muncã. Prin organizarea acestui eveniment venim în întâmpinarea cererilor angajatorilor – autoritãti si institutii publice, persoane juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati – care au obligatia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel putin 4% din numãrul total de angajati. Angajatorii pot beneficia de subventii, conform prevederilor Legii nr. 76/2002, dacã oferã persoanelor cu dizabilitãti oportunitatea de a ocupa locurile de muncã pe care le au disponibile. Agentii economici din judet pot depune oferte de locuri de muncã vacante pânã în data de 03 decembrie 2018 la AJOFM Hunedoara (Deva, Piata Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm@hd.anofm.ro).
Nicolae Fara, director executiv