Porti deschise si la grãdinitã

Au venit sã vadã cum va fi din toamnã, la grãdinitã. Sunt copii mici si foarte mici, care, împreunã cu pãrintii lor, au trecut timid pragul  Grãdinitei Nr.1 din Vulcan, care  si-a deschis larg portile pentru pãrinti si prescolari.
Cei mici au fost chemati la masã, s-au asezat în bãncutele micute, au desenat, au pictat si au vãzut o piesã de teatru, împreunã cu cei care deja vin la grãdinitã. Totul, în ideea cã viitorii prescolari sã se acomodeze si sã îsi doreascã sã vinã aici.  „Este ocazia cea mai bunã pentru pãrinti, dar si pentru viitorii prescolari sã viziteze unitatea de învãtãmânt si sã afle care sunt conditiile oferite anul scolar 2018/2019. Au avut astfel posibilitatea sã interactioneze cu personalul grãdinitei si sã viziteze spatiile educative, iar copiii s-au familiarizat cu locul unde vor desfãsura tot felul de activitãti menite sã le dezvolte personalitatea si competentele. În plus, pãrintii lor au aflat cã, pe parcursul anului scolar, micutii vor putea participa si la o serie de concursuri si festivaluri incluse în Calendarul activitãtilor educative ceea ce le va stimula spiritul de competitie si creativitate”, a spus una dintre educatoarele de aici.
De la primele ore ale diminetii, pe poarta grãdinitei au intrat si s-au îndreptat spre cele nouã sãli de clasã aproximativ 50 de copii. Fiind un eveniment organizat pentru prima datã în aceastã unitate de învãtãmânt, alãturi de copii au venit si au participat cu bucurie si pãrintii, bunicii, fratii si surorile micutilor. Pentru grupele mici, sentimentele au fost mai puternice, totul reprezentând o noutate: jucãriile, clasele luminoase, doamnele educatoare, precum si spatiile de joacã generoase din curtea grãdinitei. Pentru a trece mai usor peste aceste emotii, copiii, însotiti de pãrinti, au fost îndrumati de doamnele educatoare: Gabriela Narita , Costina Brebenariu, Daniela Morarau ;i Carmen Nitulete. sã descopere frumusetea si potentialul educativ al dotãrilor din sãlile de clasã.
Aici, s-a discutat despre programul Grãdinitei nr 1, despre metodele de integrare a copiilor în colectivitate, despre activitãtile pe care le vor avea la clasã, precum si despre tot ceea ce înseamnã educatia copiilor.
Grãdinita cu program prelungit dispune de sãli de clasã cu triplã functionalitate, dar si grupuri sanitare si o bucãtãrie modernã. Acestea le sunt necesare copiilor si unele sunt menite sã le ofere un climat de destindere, dar si de competitie beneficã dezvoltãrii individuale afiecãruia. La toate acestea se adaugã o oazã de liniste în curtea grãdinitei, unde se aflã si aparatele de joacã si unde micutii pot desfãsura, sub supravegherea personalului, activitãti recreative.
Diana Mitrache

2 comentarii la „Porti deschise si la grãdinitã

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.