„Cel mai iubit dintre pãmânteni”, scriitorul ID Sîrbu care, prin experienta de viatã l-a inspirat pe Marin Preda în creionarea personajului sãu Victor Petrini, a trecut prin infernul de la Periprava. A scãpat cu viatã din „lagãrul mortii”, dar nimic nu a mai fost în viata sa ca înainte.
Colonia de Muncã de la Periprava, a acolo unde peste 100 de detinuti politici si-au gãsit sfârsitul, a fost o grea piatrã de încercare si pentru cel mai de seamã exponent al culturii din Valea Jiului, Ion Dezideriu Sîrbu. Provenea dintr-o familie simplã de mineri din Valea Jiului si s-a format în atmosfera Cercului Literar de la Sibiu, al cãrui model intelectual a fost Lucian Blaga. I.D. Sîrbu a urmat cursurile Facultãtii de Litere si Filosofie a Universitãtii din Clu si, dupã cum declara el însusi, a fost primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o traditie muncitoreascã foarte veche. La 27 de ani, I.D. Sîrbu a ajuns cel mai tânãr cadru universitar din tarã, fiind si doctorandul lui Lucian Blaga. Dar, în avântul carierei, Partidul Comunist i-a tãiat aripile si l-a declarat dusman al poporului. A fost arestat în septembrie 1957 pentru manifestãri ostile la adresa regimului comunist si a trecut prin infernul de la Periprava, acolo unde „mâncarea era suficientã doar în vis”, dupã cum povesteste un alt supravietuitor al Coloniei de Muncã Periprava, reputatul actor Miticã Popescu. Realitatea este cã Sîrbu a fost permanent hãituit, pentru cã nu a vrut sã devinã informator al Securitãtii, chiar si dupã ororile din închisoare.
„Dusmanul poporului” cu penitã de aur
Prima detentie a venit în 1957, pe vremea când I. D. Sîrbu lucra la Revista „Teatrul”, din Bucuresti. I s-a dat un an de închisoare „pentru omisiune de denunt”. Ulterior, pedeapsa este comutatã la 24 de luni de detentie, pentru ca mai apoi sã fie rejudecat si condamnat la sapte ani de detentie. Si asta doar pentru cã a avut „îndrãzneala” sã scrie o piesã cu continut ostil, intitulatã „Sovrom Cãrbune”, care arãta cu, cum zãcãmintele de cãrbune erau jefuite de conducãtorii poporului „eliberator” sovietic. A treia condamnare, dublatã de confiscarea averii familiei începând de la bibliotecã, a fost pronuntatã pentru „uneltire contra ordinii sociale”. I. D. Sîrbu avea 43 de ani când a iesit din puscãriile comuniste. A trecut pe la Jilava, Gherla, la colonia de muncã Salcia, în Balta Brãilei, la Strâmba, la Periprava. A fost urmãrit, însã, toatã viata de Securitate si a mai putut niciodatã sã se întoarcã la profesia sa. Exact ca si personajul lui Marin Preda din „Cel mai iubit dintre pãmânteni”, Victor Petrini, pe care de fapt l-a inspirat cu experienta sa de viatã, I. D. Sîrbu a trebuie sã treacã la muncã de jos. A fost al deratizare, a lucrat în minã la Petrila, masinist la Teatrul din Petrosani si secretar literar la Teatrul din Craiova, unde a fost trimis cu domiciliu fortat pânã la trecerea în nefiintã, în 1989. Publicã, dupã o lungã perioadã de interdictie, piese de teatru, povestiri si douã romane pentru copii, cu ecou de criticã extrem de redus. Dupa 1989 cãrtile sale au provocat o adevãratã emotie în rândul intelectualilor români si au constituit exemple de literaturã de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut sotia sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul Adio Europa. La 27 august 2009, lui Ion Dezideriu Sîrbu i s-a conferit, post-mortem, titlul de „Cetãtean de Onoare al municipiului Petrosani”, pentru întreaga activitate culturalã. Într-u cinstirea memoriei lui, la Petrila existã o scoalã care îi poartã numele, iar la Petrosani un teatru.
„Coleg de lagãr” cu Miticã Popescu
În infernul de la Periprava, I.D. Sârbu a fost coleg de suferintã cu reputatul actor Miticã Popescu. Marele om de teatru a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, infernul prin care au trecut cei care au trecut prin mâna tortionarului Ioan Ficioru si al subalternilor lui. „Eram la niste vecini, de un Sfântu Stefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povestesti la întâlnirile astea tot ce-ti trece prin minte, unii au spus cã vor sã plece în America. Eram în 1958. Îti dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe cealaltã. Dupã câteva zile mã trezesc umflat de Securitate. Cã eu n-am stiut cã ãia vor sã fugã din tarã? „N-am stiut”. Cã au trimis o scrisoare la Ambasada Americii, n-am stiut? „Nu, n-am stiut”. „Ati discutat lucrurile astea între voi; n-ai auzit?”. „Nu”. „N-ai auzit… Lasã cã-ti spunem noi. Uite cã noi stim!”. Si m-au condamnat la trei ani pentru „Nedenuntare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. Adicã pentru cã nu mi-am turnat niste prieteni care visau sã ajungã în America. Dar nu-i nimic, cã ne-a turnat altul care era acolo cu noi. Lasã cã ãstia n-au ajuns nici în Gara de Nord, cã nu le-a rãspuns nimeni. Au fost arestati pe vorbe, si eu, odatã cu ei”, mãrturiseste astãzi Miticã Popescu. Desi nu a stat mult timp în penitenciarul condus de Ficior, Miticã Popescu îsi aminteste foarte bine conditiile în care a trãit acele luni: „Foamea era îngrozitoare. Ne dãdea o zeamã de arpacas si un colt de pâine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasã direct din Dunãre, iar tântarii ne mâncau de vii (…)În puscãrie îl mai cunoscusem si pe I.D. Sârbu, dar de atunci n-am mai vorbit cu el. I-am jucat o piesã, la Piatra Neamt, dar atât. El se întorsese în Craiova”.
Infernul de la Periprava
Cei care au scos la luminã infernul de la Periprava sunt cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc. În premierã pentru România, la Periprava a fost deschis un santier arheologic pentru identificarea gropilor comune în care au fost îngropati detinutii politici. Sunt 103 oameni care au murit în conditii cumplite, exterminati de un regim dur, de un comandant nemilos, acuzat acum de genocid. „IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmãririi penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncã Periprava, col. (r) Ioan Ficior, pentru sãvârsirea infractiunii de genocid. Ficior a rãmas în amintirea detinutilor politici drept un om de o cruzime deosebitã, care a conceput si ordonat mãsuri represive, de o ferocitate extremã. Colonelul (r) Ficior a introdus si coordonat un regim de detentie represiv, abuziv, inuman si discretionar împotriva categoriei detinutilor politici aflati la Periprava. Faptele lui sunt de o gravitate deosebitã. Regimul de exterminare pus în aplicare de col. (r) Ficior este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor si a îngrijirilor medicale, bãtãi si alte violente, lipsa conditiilor elementare de trai si, nu în ultimul rând, prin numãrul impresionant de decese survenite. IICCMER a identificat cel putin 103 cazuri de deces posibil de documentat, toti detinuti politici care au murit la Periprava în perioada 1958-1963, când Ficior a exercitat functii de conducere. Probele administrate în aceastã cauzã de IICCMER aratã cã Ioan Ficior este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Periprava în timpul mandatului sãu” a precizat Andrei Muraru, presedintele executiv al IICCMER.
Practic, cei de la IICCMER spun cã Ioan Ficior a impus si a întretinut un regim de exterminare a detinutilor politici aflati în executarea pedepselor privative de libertate în cadrul coloniei de muncã Periprava, în virtutea functiilor de conducere pe care le-a ocupat în cadrul acestui loc de detinere în perioada 1958-1963.
Documentele aratã cã, în cadrul coloniei Periprava existau detinuti politici si detinuti de drept comun. Aceste douã categorii nu se intersectau si nu beneficiau de acelasi regim de detentie. „Asadar, în micro-universul creat la Periprava, detinutii politici au format un colectiv aparte, fiind supusi unui regim de detentie extrem de dur, care avea ca scop exterminarea acestei categorii sociale. Prin mãsurile personale luate, col. (r) Ficior a urmãrit distrugerea detinutilor politici aflati la Periprava, ca parte a colectivitãtii detinutilor politici rãspânditã în centrele de detentie din România în acea perioadã”, mai aratã cei de la IICCMER.
Gropile comune au fost sãpate pentru cei care nu au mai suportat înfometarea, lipsa apei potabile, violentele fizice, presiunile psihice, privarea de asistentã medicalã, conditiile mizere din barãci, conditiile dure de muncã, sanctiunile disciplinare aplicate discretionar si excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.
Înfometati si bãtuti cu ciomagul
O inventariere a cauzelor deceselor, asa cum reies din actele de moarte si, dupã caz, din fisele medicale identificate în arhive si studiate de cei de la Institut, aratã cã acestea au fost cauzate de enterocolitã cronicã sau acutã; casexia (afectiune asociatã enterocolitei); tuberculozã si/sau pneumonie; afectiuni ale aparatului digestiv si excretor; afectiuni cardiace. Din documentele referitoare la cauzele deceselor, apare ca evident faptul cã moartea acestor persoane a survenit ca urmare a regimului de exterminare patronat de col. Ioan Ficior. Toate afectiunile de acest gen au fost cauzate/agravate de lipsa hranei, programul de muncã extenuant si lipsa îngrijirilor medicale. O serie de boli care în conditii normale puteau fi tratate sau mãcar ameliorate au ajuns sã ucidã peste 100 de persoane. Este limpede, de fapt, cã regimul de detentie aplicat de cãtre col. Ioan Ficior, în perioada în care a detinut functii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit sã ducã la lichidarea fizicã a detinutilor politici prin metode directe si indirecte precum. Printre pedepsele aplicate se numãrã: izolarea (carcera), unde detinutii primeau apã caldã în loc de hranã si dormeau direct pe ciment, „judecata” si bãtaia primitã cu ocazia „condamnãrii” de cãtre cei care sãvârseau abateri de la regulament, alergarea detinutilor cu calul si bãtãi crunte primite cu ciomagul. La Periprava, detinutii care încãlcau ordinele fixate de comandant (mâncând porumbul crud de pe câmp) erau pedepsiti de un Tribunal al coloniei, alcãtuit din cadre de conducere si gardieni care aplicau pedepse corporale. Tot aici, potrivit mãrturiilor fostilor detinuti politici, Ficioru obisnuia sã sarã cu calul peste trupurile acestora. La momentul actual, Ioan Ficior locuieste în municipiul Bucuresti, beneficiind de o pensie semnificativã din partea Ministerului Administratiei si Internelor, aratã cei care au scos la luminã atrocitãtile de la Periprava.
Carmen Cosman
