SAMSUNGPentru a marca cei 65 de ani de la darea în folosintã a liniei de cale feratã Bumbesti – Livezeni, un tren de epocã a ajuns sã tranziteze Defileul Jiului. Luni, garnitura a strãbãtut muntii, iar apoi s-a aflat în Gara din Petrosani.

Trenul Moldovita a strãbãtut pentru prima datã Defileul Jiului, cu prilejul evenimentelor ce se desfãsoarã simultan în judetul Gorj si Hunedoara. Este vorba despre marcarea celor 65 de ani de când linia Bumbesti – Livezeni este functionalã. Cãlãtoria cu trenul regal a fost programatã în data 9 septembrie, iar în jurul amiezii, au sosit si oficialitãtile din cele douã judete. Toti cei prezenti au tinut sã specifice cã ideea acestui eveniment a venit pentru a promova turismul între cele douã judete învecinate. „Aniversãm 65 de ani de când defileul Bumbesti Jiu-  Livezeni a fost inaugurat. Sunt 65 de ani în care s-a circulat pe un tronson de cale feratã în care au fost create niste lucrãri de artã cu totul si cu totul deosebite. Practic sunt cele mai mari lucrãri de artã din România. Îi omagiem, totodatã, pe cei care s-au jertfit pentru construirea acestui tronson, tronson ce a fãcut  legãtura între sudul Olteniei si Transilvania, fiind vorba si de  poarta de intrare în Valea Jiului. Si este o oportunitate din punct de vedere turistic”, a precizat Sorin Vasilescu, prefectul judetului Hunedoara.

SAMSUNGDin judetul vecin, la Petrosani a ajuns cu trenul  Moldovita si Ion Cãlinoiu, presedintele Consiliului Judetean Gorj, care, de asemenea, a vorbit despre importanta celor sase decenii si jumãtate de drum de fier. „Este un eveniment deosebit, pe de o parte, pentru cã am reusit sã-l realizãm, iar pe de altã parte, din viata comunitãtilor noastre, din judetul Gorj si din Hunedoara. Are douã  semnificatii foarte importante. Odatã, e valorificarea potentialului turistic pe care îl gestionãm împreunã si doi, e recunoasterea celor care au realizat investitii cu privire la circulatia trenului pe acest defileul destul de greu de construit, mai ales în anii aceia. (…) Noi încercãm sã facem o promovare turisticã a judetului Gorj, dar asta nu se poate fãrã Hunedoara, fãrã România, în general”, a spus Ion Cãlinoiu, la Petrosani.

În garã, la Petrosani, cu Moldovita a sosit si Dionisie Ardelean, director general al CNAFER, din cadrul Ministerului Transporturilor. „Eu zic cã e un eveniment de rãsunet, care nu se putea realiza fãrã ajutorul autoritãtilor publice locale. (…) Încercãm sã promovãm turismul, practic între cele douãj udete. Vom organiza în Depoul de la Petrosani un muzeu, iar el va fi capãtul acestui traseu turistic. Sã vinã turistii si sã ne viziteze, sã treacã de aici pe Transalpina si Moldovita este un tren cu o poveste foarte frumoasã”, a adãugat si Dionisie Ardelean, director general al CNAFER.

Constructia liniei a început în martie 1924, iar linia fost terminatã la 22 octombrie 1948 si inauguratã dupã 9 zile. Filmul comunist „Rãsunã Valea”, care ilustreazã felul în care s-a lucrat la constructia Defileului Jiului, a fost proiectat la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petrosani. Cei prezenti au putut urmãri secvente cutremurãtoare din acele vremuri,în care muntii au fost sãpati cu târnãcopul, pentru a crea drumul de fier.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

Diana Mitrache