Ș coala superioară de la Petroșani începe un nou an, săptămâna viitoare, iar în băncile din amfiteatre se vor așeza și cetățeni străini. La licență vorbim, în primul rând de basarabeni, pentru ei fiind deschisă și o linie de înscriere specială.

Ca în fiecare an, în campusul universității din Petroșani ajung și străinii care vin să studieze fie minerit, fie în domeniul economic. Așa că nici anul acesta nu face excepție.
„Avem studenți basarabeni. Ca de obicei, avem cam 60 de studenți în anul I. Mai avem dintre cei care au continuat de la licență la master și cam 3 la doctorat. Așteptăm să vină, cu un autocar, ca de obicei, la final de
septembrie, ca să intre în cămin să îi cazăm și le asigurăm toate condițiile pentru un start bun în școală”, a declarat prof univ dr inginer Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
În afară de basarabeni, avem în Universitatea de la Petroșani și studenți din Bangladesh, Pakistan, din Peru, dar vin și din țări europene, prin programul Erasmus, ori chiar din Africa. Mulți urmează aici studii doctorale, ei fiind absolvenți ai altor școli superioare.
Din păcate, rectorul universității recunoaște că, deși a deschis o linie și pentru studenții din Ucraina, aceștia au preferat universitățile de pe lângă graniță, în speranța că războiul se va termina și situația le va permite să se întoarcă acasă, la studii.
Diana Mitrache